Ce poti face cu un buget redus in Ubud și împrejurimi

Când ești Aventurescu, clar nu poți sta prea mult timp pe-acasă, așa că nici n-au început bine sărbătorile de iarnă că ne-am și luat tălpășița spre Indonezia. Bali, ca să fim mai preciși.

Găzduind cea mai mare comunitate hindusă din Indonezia, în restul arhipelagului fiind majoritari musulmanii, insula este și una dintre cele mai vizitate și apreciate insule din întreaga lume. Anual, îi calcă pragul atât oameni foarte bogați, cât și călători ce ajung aici cu un rucsac în spate și atât, fiind un loc potrivit pentru oricine și-ar dori să-și petreacă vacanța aici.

Am avut timp în trei săptămâni să trăim experiența balineză autentică, atât cu bune, cât și cu rele, și ne-am întors parcă mai înțelepți și cu niște lecții noi despre călătorii însușite.

Ca să intrăm în spiritul balinez din prima, ne-am oprit mai întâi în tradiționalul orășel Ubud. Aici, casele localnicilor seamănă cu niște temple, porțile mari din piatră sunt veșnic deschise, așteptându-te să descoperi ce e dincolo de ele, mici grădini exotice, de cele mai multe ori, ofrandele sunt așezate frumos lângă statuile hindu ce veghează orice gospodărie, bețișoarele parfumate sunt nelipsite și ele, clinchete se aud mereu din templele orașului, cocoșii cântă neobosit, iar  mii și mii de păsări parc-ar participa la un concurs de cântece.

Dar să fi văzut terasele-grădini, suspendate pe râuri, sau culturile de orez, de-un verde ireal, sau chiar zecile de spa-uri, la tot pasul, ce îți oferă masaje pe cinste la prețuri de necrezut.

Toate acestea, dar și multe alte minunății ne-au rupt pentru o vreme de realitatea noastră, de zi cu zi, și ne-au transpus într-o lume din care cu greu ne-am desprins la întoarcerea acasă.

Primele zile în Ubud au fost ca un vis frumos. Și, ca-n orice vis frumos, ne-am dat răgaz pentru plimbări, ne-am rătăcit pe străduțele întortocheate, am admirat natura, în toată splendoarea ei, ne-am cam holbat la localnici, totul ca, pe repede înainte, să ne facem o idee despre ce se întâmplă în colțul acesta de lume și cum trece timpul aici.

Ne-a luat un pic, ce-i drept, să ne acomodăm cu temperatura, fiind aproape zilnic peste 30 de grade, cu umiditatea ridicată și mai ales cu fusul orar, diferența față de România fiind de șase ore. Una peste alta, aceste zile de acomodare au fost prilejul perfect pentru a ne pune la cale cel mai bun plan de atac, iar concluzia a fost că, fără doar și poate, cea mai potrivită variantă pentru a explora insula este un scuter.

Și am fost și norocoși, căci, din fericire, gazda noastră, simpatică de altfel, avea și vreo patru scutere de închiriat, așa încât am luat și noi unul, la un preț, zicem noi, corect, de 50.000 de rupii, adică 15 lei, pe zi. Patru zile, al nostru a fost și ne-a purtat pe unde nici nu ne-am fi închipuit.

N-au fost toate chiar bune și frumoase. Traficul, de pildă, ne-a cam descurajat, fiind multe mașini mari, multe scutere, străduțele înguste, dar ne-am luat inima în dinți și, până la urmă, ne-am și obișnuit.

Am început cu o plimbare prin Piața din Ubud, Ubud Market, aflată chiar în centrul orașului, unde poți găsi o mulțime de obiecte tradiționale pentru care poți negocia până ce obții prețul dorit. De la eșarfe din mătase și hăinuțe de tot felul la instrumente locale de cântat, statuete sculptate, suveniruri sau bețișoare parfumate cu sute de arome.

Următoarea destinație, Sacred Monkey Forest Sanctuary, un fel de junglă ascunsă guvernată de maimuțe care abia te-așteaptă, încercând cu orice preț să te ”jefuiască” – că-i o banană, că-i o ciocolată, că-i o sticlă de suc, nu-i bucurie mai mare pentru ele decât să-ți șterpelească tot ce ai în mână.

Trăiesc aici în jur de 600 de macaci, pe o suprafață protejată de 65 de acri, tot aici aflându-se și trei temple hindu datând din secolul al XIV-lea: Pura Puseh, Pura Desa și Pura Dalem. Intrarea costă doar 20.000 de rupii, adică aproximativ 6 lei.

Mergând mai departe, am ajuns și la terasele de orez de lângă Ubud, Tegalalang, la doar 15 minute de mers cu scuterul. Am ajuns, așadar, într-un loc despre care nu am fi crezut vreodată că poate exista în realitate. Cât vezi cu ochii, terase de un verde crud, palmieri, cocotieri, flori în culori aprinse și, ici-colo, câteva restaurante cu vedere la terase.

Urmând o potecă umedă din cauza apei care menține solul ud, asta întru binele orezului plantat, am tot coborât până am ajuns la o ”stație de taxare”. Aici, trebuie să plătești ca să treci mai departe, taxa fiind considerată, practic, o donație pentru agricultori.

Mare atenție, însă! Plimbându-ne de-a lungul plantației, am tot dat peste astfel de ”stații de donații”, fiecare cu cauza ei: ba pentru întreținerea unui mic pod de lemn, ba pentru alți fermieri, ba pentru a putea face o poză cu o localnică îmbrăcată tradițional.

Nu-i tocmai plăcut, însă priveliștea compensează și nu-ți lasă nici timp, nici chef pentru a pune la suflet astfel de mărunțișuri.

După o plimbare fierbinte prin terasele de orez, îți recomandăm cu tot dragul un prânz balinez și o nucă de cocos răcoritoare la unul dintre restaurantele cu vedere spre terase.

O altă atracție care ne-a încântat pe noi ar fi Elephant Cave (Goa Gajah), o peșteră de prin secolul al IX-lea, la vreo 6 kilometri de Ubud, care-i de fapt un loc sacru de meditație, peretele având în exterior forma unui elefant. În plus, pe fațadă sunt sculptate chipuri de creaturi și demoni.

Ușa peșterii are forma unei guri care te duce către un spațiu învăluit de mirosul intens de bețișoare parfumate și unde oxigenul lipsește, iar umiditatea este destul de mare, așa încât noi nu am reușit să stăm prea mult, motiv pentru care pornit să explorăm împrejurimile.

Intrarea costă 15.000 de rupii, adică aproape 4,5 lei, iar îmbrăcămintea ar trebui să fie adecvată – preferabil, sarong.

Tot în categoria locuri sacre intră și Templul Gunug Kawi, de prin secolul al XI-lea, care este de fapt un complex funerar impresionant, sculptat în piatră de șapte metri înălțime. Sunt zece morminte și temple dedicate fiecărei persoane înmormântate aici.

Locul este de o liniște ieșită din comun, aflându-se, practic, într-o vale prin care curge un râu, există câteva cascade, iar de jur-împrejur se află jungla și foarte multe stânci. Biletul de intrare costă 10.000 de rupii (adică vreo 3 lei), iar îmbrăcămintea trebuie să fie, de asemenea, adecvată.

Un alt loc pe care nu am vrut să îl ratăm sub nicio formă a fost micul sat tradițional balinez Penglipuran, o minunăție a insulei. Străduța principală, musai s-o iei la pas, cu case tradiționale conservate perfect, cu sute de flori colorate împodobind drumul și cu verdele proaspăt al copacilor.

Locuitorii satului așteaptă turiștii în fața porților, îi invită să le viziteze casele, de cele mai multe ori contra cost, dezvăluind o lume diferită, în care pare că timpul a stat în loc, iar tehnologia fără de care pentru unii dintre noi nu se poate aici nici măcar nu există, lăsând viața simplă să curgă firesc.

O latură a sătucului este mărginită de o pădure de bambuși uriașă, ce merită și ea explorată. Ne-am plimbat și noi pe-aici, chiar cu scuterul, și asta pentru că drumul spre următoarea destinație ne ducea fix prin mijlocul pădurii.

Urmând sfaturile multor ghiduri despre Bali, am pornit și noi spre Muntele Batur, un vulcan activ a cărui erupție mai serioasă din 1968 a lăsat în urmă un câmp ars de lavă, vizibil din anumite zone de prin apropiere. Vederea, ce-i drept, nu ne-a dat pe spate, dar templul hindus Ulun Danu chiar ne-a impresionat.

Ca un aspect pozitiv, construcția este ”înfiorătoare”, iar templul este de un negru aprins, fiind cel mai probabil construit din rocă vulcanică. Este impunător, desigur, și am și nimerit în timpul unei ceremonii hindu, curtea interioară fiind plină de localnici îmbrăcați în straie de sărbătoare, în sarong-uri, femeile purtând pe cap coșuri mari cu ofrande. Toate acestea au fost, nu-i așa, învățături binevenite despre tradițiile hindu.

La polul opus, însă, trebuie să recunoaștem că tot aici am avut parte și de prima experiență negativă, întrucât locul nu este chiar deosebit, iar sătucul este foarte sărac, murdar, priveliștea dezolantă, cu localnicii alergând, la propriu, după turiști, spre a le vinde ceva, orice, sau a le cere bani.

Pe noi, de pildă, au încercat să ne oblige să cumpărăm sarong-uri de la intrare, pe lângă bilet, care oricum era doar pentru străini, și asta în ciuda faptului că eram îmbrăcați adecvat, așa cum am avut grijă să fim ori de câte ori am vizitat templele, cu câte un șal mare la noi, pe post de sarong. Asta a fost, deci, prima bilă neagră

Altfel, tot răul a fost spre bine, pentru că aceste experiențe ne-au pregătit pentru ce avea să urmeze în zonele mai turistice dinspre plajă, mai exact în Kuta și Legian.

Încă ceva: niciodată atmosfera balineză nu poate fi completă fără muzica și dansurile tradiționale care au loc în fiecare seară la templele din Ubud, cu atât mai mult cu cât dansul este strâns legat de toate evenimentele sociale din viața localnicilor, de la nunți, înmormântări la dansuri de bun venit, ceremonii de alungare a demonilor, invocarea spiritelor și alte ritualuri hindu.

Fețele dansatorilor sunt foarte expresive, ritmul este alert, dar dansul este de regulă însoțit de o orchestră care cântă muzică tradițională. Un bilet costă cam 80.000 de rupii, adică 24 de lei.

Nu am ocolit nici degustările de cafea și ceai, direct pe plantațiile de cafea agroturistice, care sunt la tot pasul pe insulă.

Aceste degustări sunt gratuite, dar la sfârșit tot am plecat cu ceva cumpărături de acolo, precum ceai de ghimbir, cafea cu cocos și cafea albă.

Prima parte a micii noastre aventuri s-a încheiat, cum altfel, cu un masaj la unul dintre numeroasele spa-uri din Ubud și cu câte o porție delicioasă de Mie Goreng, tăieței tradiționali indonezieni, la restaurantul local descoperit într-un gang de lângă casă.

Citeste si:

6 locuri unde am mancat foarte bine si ieftin in Bali, Indonezia