Știm că regiunea Puglia merită să fie descoperită pe îndelete și că o singură zi nu este suficientă. Asta pentru că sunt numeroase locuri de văzut, precum faimosul Alberobello, orașul alb Ostuni, Plignano a Mare, dar și multe altele. Însă ce te faci dacă timpul este limitat și trebuie să te rezumi la o singură zi?




Iată că, în cadrul croazierei parcurse în luna iunie (2017) cu croaziere.co, cea de-a treia oprire a itinerarului a fost Bari. Asta după ce petrecuserăm deja trei zile în insulele Ciclade (Mykonos și Santorini), iar mai apoi o zi întreagă pe mare. Ei bine, după un asemenea start, ne-am trezit, dis-de-dimineață, în Italia. În Bari, mai precis.

Neașteptat de frumos, de primitor și chiar de ieftin, orașul Bari ne-a impresionat mai ales cu ospitalitatea localnicilor. Ne făcuserăm deja un obicei ca, imediat după debarcare, să căutăm o cafenea unde să ne așezăm pentru a lua pulsul locului. În Bari, ne-am oprit la o cafenea de familie, undeva în apropierea portului, unde o bătrânică ne-a servit cu câte un espresso la 1,5 euro. Am primit și gogoși din partea casei, ceea ce ne-a dat mari speranțe cu privire la ceea ce avea să urmeze. 🙂

Fără să ne grăbim, am pornit spre gara centrală, urmând străduțele orașului, planul nostru fiind să ne urcăm în trenul cu direcția Alberobello. Într-o plimbare de 40-60 de minute, am admirat orașul, ce cândva a fost centrul politic, militar și comercial al întregului Imperiu Roman de Răsărit.

Am trecut și pe lângă Bazilica Sfântului Nicolae, una dintre cele mai importante biserici ale Europei, ce adăpostește moaștele Sfântului Nicolae.

Dar iată-ne ajunși și în fața gării centrale, Bari Centrale, unde au început să curgă pozele din toate unghiurile: fântâni peste tot, palmieri o mulțime, statui care mai de care și o clădire cochetă, luminată generos de un soare foarte primitor.

La gară aveam să primim o veste ce ne-a dezamăgit cumplit, aceea că nu aveam suficient timp pentru a ajunge la Alberobello, căci trenul face până acolo cam o oră și jumătate, așa că ne-am îndreptat atenția către planul B: Polignano a Mare, pe care ni-l recomandaseră mai multe cunoștințe.

Biletele de tren au costat 5 euro pentru o călătorie dus-întors de persoană, iar în 40 de minute am ajuns într-o cu totul și cu totul altă poveste, diferită de cea din Bari.

Am părăsit gara urmând oamenii ce coborâseră din tren, odată cu noi, și care păreau să meargă toți în aceeași direcție. Astfel am ajuns într-o minunăție de piață care arăta cam așa:

Nici n-am apucat să punem aparatul foto deoparte, că în fața ochilor ni s-a arătat ceva ce părea să fie intrarea unei cetăți. Cu gândul să ne mai oprim la o terasă, am explorat orașul vechi, oraș ce seamănă foarte mult cu Mdina din Malta. Am rătăcit pe străduțe cam două ore, după care am poposit la o mică terasă amenajată într-un soi de ”balcon” deschis spre mare

Minunată a fost cafeaua de doar 1 euro pe care am băut-o la o măsuță cu priveliște spre Marea Adriatică, întâlnind parcă surprinsă stâncile abrupte din zonă. Ne-a părut rău să plecăm, cu atât mai mult cu cât era și un loc pe placul nostru, ascuns de ochii turiștilor.

 

Nici nu am ieșit bine de pe străduțele înguste că am și zărit vestita plajă Lama Monachile, unde localnicii și turiștii se relaxau pe o întindere de pietre sau se aventurau în apa turcoaz de o limpezime ce rar am văzut la o plajă urbană.

Aventura abia de-aici a început, căci pentru a ajunge la plajă a trebuit să facem o mică plimbare pe sub un vechi viaduct, Cala Porto. Pietriș, praf, vegetație crescută haotic, cactuși cu fructe și un soare dogoritor, de parcă eram într-o drumeție la țară, nu alta.

Cum nu eram pregătiți pentru bălăceală, ne-am găsit o piatră mai mare pe care am folosit-o ca bancă, nu mult, ci cât să ne odihnim un pic, și-a fost atât de bine la umbra stâncilor că am mai fi zăbovit o vreme.

Ieșind de pe plajă, undeva sus ne aștepta, cu brațele deschise, statuia lui Domenico Modugno. Întrebi cine a fost el? Ei bine, de melodia Volare îți aduci aminte? Dacă da, află că Domenico Modugno ne-a încântat în timpuri de demult cu această melodie, dar și cu multe altele, având un succes răsunător în întreaga lume. De altfel, a și fost singurul cântec italian din istorie care a ajuns direct pe locul întâi în Hit Parade în Statele Unite. Domenico Modugno s-a născut aici, la Polignano a Mare, pe data de 9 ianuarie 1928.

Din păcate, am ratat și plimbarea cu barca pe mare, dar numa’ bine, în felul ăsta e musai să ne întoarcem, pentru că mai avem niște lucruri pe listă.

Mica noastră vizită în Puglia s-a încheiat cu o ultimă oprire în Bari, unde am mâncat cea mai bună Pizza Margherita de până acum, așa că ia aminte!

La revedere, frumoasă Italie!



Un comentariu

Leave A Reply

Dorești să îți trimitem un email când publicăm o nouă ofertă de vacanță?

Ți-am trimis un email să confirmi abonarea.

Trimite unui prieten