Travel Communication România, cu sprijinul Asociației pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna, ne-a făcut o invitație de nerefuzat, așa încât, săptămâna trecută am petrecut câteva zile minunate în județul Covasna.
Cu peste 160 de conace și castele istorice, cu biserici fortificate și comori naturale unice, precum apele minerale – în jur de 1.000 de izvoare! –, cu văi de un verde crud străbătute de râuri cu ape limpezi, cu meșteșuguri încă bine păstrate și transmise din generație în generație, cu o mâncare tradițională de te lingi pe degete – de la faimosul gulaș la cozonacul secuiesc, cunoscut și sub numele de kürtőskalács, îmbrăcat într-o crustă crocantă de zahăr sau nucă, și chiar la pălinca tradițională, Covasna este un tărâm fermecător.
Dar nu mai bine îți povestim și ție cam cât de bine a fost și câte locuri frumoase am descoperit, despre care nu aveam habar, ba nici măcar nu știam că sunt la doi pași de Brașov?!
În prima zi, am pornit cu noaptea în cap din București și, spre uimirea noastră, nu am făcut decât vreo trei ore cu mașina. Pare-se că din Brașov mai sunt doar vreo 30, cel mult 40 de minute de mers. Am început cu dreptul, ce să mai?! Să găsești un loc plin de verdeață, liniștit, relativ aproape de București, dar care să nu fie eterna Vale a Prahovei, este motiv de uimire și bucurie deopotrivă.
Povestea covăsneană a început pentru noi în satul Tălișoara unde am fost cazați la Hotel Castel Daniel. Ar fi păcat să ajungi în Covasna și să nu profiți de unul dintre numeroasele castele din zonă, castele adevărate, de prin secolul al XVII-lea, cu camere spațioase, regale, cu mâncare sofisticată și seri cu iz aristocrat, la prețuri cât se poate de decente.
Mai multe despre experiența la castel îți vom povesti, însă, într-un alt articol.
Hotel Castel Daniel
Una dintre camerele în care te poți caza la Castel Daniel
În aproape trei zile, am reușit să descoperim o mică parte din comorile zonei, dar nu a fost suficient, mai ales acum, că știm că am mai avea atât de multe de văzut. Tocmai de aceea se și impune o continuare a poveștii.
Muzeul Național Secuiesc din Sfântul Gheorghe
Începem cu un obiectiv important al județului, perfect pentru a-ți începe misiunea de explorator, și asta pentru că e calea cea mai simplă pentru a înțelege tradițiile, istoria și, de ce nu, importanța acestei regiuni. Trebuie să recunoaștem că un avantaj a fost și faptul că am avut parte de un muzeograf care ne-a purtat prin întreaga istorie a muzeului, dar și a județului.
Muzeul Național Secuiesc din Sfântul Gheorghe
Muzeul Secuiesc
Razboi de tesut
Atelierul de turtă dulce
Acest atelier este de fapt afacerea unei familii care s-a încăpățânat să păstreze tradițiile, dar mai ales secretul rețetei unei turte dulci autentice.
De cum intri în micul atelier, îți intră în nări mirosul de scorțișoară, iar ochii îți fug, fără voia ta, la toate rafturile, pline ochi cu turtă dulce care mai de care mai colorată și mai apetisantă. Ideea este, așadar, ca proprietarii să te învețe meșteșugul ornării, pentru ca abia după să poți trece la ceea ce te interesează cel mai mult, adică să-ți savurezi opera de artă.
Turta dulce
Muzeul satului din Arcuș
Muzeul este o minunăție de căsuță, ticsită cu tot felul de obiecte vechi, aparținând secuimii din toate timpurile. Turul ni-l face însuși proprietarul, Balinth Zoltan, zis și Zoli, un secui autentic, vorbind o română stâlcită, ceea ce-l făcea cu atât mai simpatic, și având la purtător o dorință uriașă de a arăta lumii bogățiile și tradițiile cu care se mândrește această zonă.
Pe lângă căsuță, din acest muzeu privat mai fac parte și o colecție impresionantă de fiare de călcat, vreo 460 la număr, dar și sobe vechi de câteva sute de ani. Și dacă te gândești că e doar ghidul acestui micuț muzeu, ei bine află că, de fapt, Zoli este și tâmplarul satului, așa că ne-a învățat și pe noi să cioplim lemnul, povestindu-ne un pic și despre simbolistica stâlpilor funerari din religia unitariană, religie predominantă în localitate. Intrarea în muzeu este gratuită.
Fiare vechi
Zoli, întrebându-ne dacă știm ce reprezintă obiectul din mâna lui 🙂
Colectie sobe si fiare de calcat
Fierarul satului Tălișoara
Fierarul Nagy Gyorgy, un localnic la vreo 50 de ani, are o meserie veche de sute de ani și două fete. Nefericirea lui este că niciuna nu îi va duce meseria mai departe, dar pare să nu-și facă griji prea mari pentru că, spune el, produsele din fier forjat sunt la mare căutare în ultima vreme așa că va veni cu siguranță momentul când își va dezvălui secretele unui ucenic.
Fierarul ne face turul atelierului său și aflăm, cu uimire, că unul dintre secretele meseriei este să ai atelierul cât mai ordonat și organizat și că, ține minte, fierarii sunt domni respectabili care nu ies din casă decât cu cămășile călcate la dungă. După o mică demonstrație în care ne-a arătat cum se face un cui de potcoavă, folosind dalta și ciocanul, ne ospătează, cum e obiceiul locului, cu un păhărel de pălincă.
Dar ne oferă în plus și o felie de pâine cu cartofi, peste care stau așezate cuminți un pat de ceapă tocată mărunt și o felie de slană, dar nu înainte ca slana să fi fost topită la un instrument de fier încins în focul din atelier. Ce să mai, o adevărată inovație culinară! Și delicioasă pe deasupra!
Nagy Gyorgy in atelierul sau
Instrumentul minune de topit slana
Pofta buna!
Pictorii satului Vârghiș
Familia Suto este o familie de secui care și-a propus să ducă mai departe tradiția de picturi pe lemn, veche de 446 de ani și nu mai puțin de 155 generații. Se pare că această familie a fost declarată și cea mai veche familie din Europa Centrală și de Est care încă păstrează tradițiile și secretul picturii pe lemn, dar și a sculpturii lemnului.
Din nefericire, dar poate de înțeles, nu ne-au permis să facem poze în camera unde erau exponatele, așa că îți rămâne ție să ajungi acolo și să le descoperi.
Casa cu exponate
Satul Bicfalău cu cele mai multe conace
Cu doar 380 de locuitori și peste 36 de conace, unele locuite, altele părăsite, sătucul acesta ne-a lăsat cu gura căscată. Pentru câteva zile cel puțin, parcă n-ai mai vrea să pleci de-aici, atât e de bine. Din loc în loc, se ivește câte o poartă a câte unui conac, străjuind construcții vechi de sute de ani. Primarul comunei Ozun, cu care am avut ocazia și plăcerea deopotrivă să discutăm, ne-a împărtășit din planurile mărețe pe care le are pentru Bicfalău.
Pare-se că satul e propus pentru a fi inclus în patrimoniul UNESCO, ceea ce nu-i de ici, de colo, se vrea dezvoltarea turismului în zonă și, pentru aceasta, implicarea localnicilor și însușirea de către aceștia a unor mici secrete și cunoștințe pentru a face ei înșiși turism.
Pentru aceasta, planul ar fi ca din ce în ce mai multe pensiuni să fie construite în viitorul apropiat, oferta de servicii să fie vizibil îmbunătățită, neuitând nicio clipă că tradițiile trebuie păstrate. Ce să zicem, nouă ni s-a părut că se descurcă de minune și că până acum i-a cam ieșit primarului ce și-a propus.
Conac restaurat
Conac lăsat în paragină
Cu această ocazie, am vizitat și o pensiune ce a fost construită cu fonduri europene anul trecut, chiar în mijlocul unei livezi, astfel că toate camerele au ieșire spre grădina verde.
În plus, numai minunății: dovleac copt în cuptor de lut, mâncare făcută doar din produse naturale, găini în bătătură, mulți pomi, la fel de multe flori și, nu în ultimul rând, un conac unde te poți caza în eventualitatea în care pensiunea nu are camere libere. Și, cum spuneam, toate la numai trei ore distanță de București. Pensiunea se numește Zöld Diófa, iar o cameră dublă costă 24 de euro pe noapte.
Mai multe detalii, însă, poți găsi aici, iar pentru rezervări poți suna la unul dintre cele două numere de telefon: 0745 138 611 sau +40 267 326 342.
Pensiunea Zöld Diófa, Bicfalau
Rezervația Naturală Cheile Vârghișului
Ca să fim sinceri, deși ne plac plimbările foarte mult și nu dăm înapoi când vine vorba de mișcare, nu suntem totuși pasionați de trasee montane foarte lungi, de ore întregi, care să ne solicite prea mult. Pe de altă parte, însă, nici nu spunem nu unor trasee mai scurte, la sfârșitul cărora să ne bucurăm de reușită, dar nu să avem nevoie de câteva ore de odihnă.
Ei, cam genul acesta de traseu este și cel prin Cheile Vârghișului, un traseu de vreo 2 ore dus-întors, înțesat cu peisaje splendide, cu verdeață, stânci abrupte și vreo trei poduri de te ajută să treci râul de tot atâtea ori. Mai apoi, înainte de a intra în pădure, trebuie să traversezi și Poiana Narciselor.
Cu atât mai interesant este că traseul are și o istorie interesantă: pe vremea cotropitorilor, localnicii își luau animalele și plecau din sat, le ascundeau în prima peșteră, Șura Cailor, zideau intrarea, iar apoi ei plecau mai departe, spre Peștera Mare de la Merești, spre a se adăposti acolo. Aceasta din urmă este o peșteră lungă de 1,5 km și găzduiește azi 17 specii de lilieci.
Traseul spre Peștera Șura Cailor
Peștera Șura Cailor unde tăranii își ascundeau animalele
După ce își ascundeau animalele, mergeau mai departe prin canion, traversau 3 poduri spre Peștera Mare
Peștera Mare
Fereastra din Peștera Mare
În caz că ți-am stârnit curiozitatea și te-ai hotărât să dai o fugă până la Covasna, poți găsi pe site-ul visitcovasna.com cam toate informațiile de care ai avea nevoie: cazare – inclusiv la Castel Daniel –, trasee, muzee, meșteșugari, evenimente și multe altele.
Noi vom reveni cu prima ocazie în zonă pentru că avem o listă deschisă pe care trebuie să o completăm cu tot ce ne-a rămas neexplorat.
Descopera selectia noastra de cazari inedite in Romania si alege din cele peste 200 optiuni!
