A fost o vreme când, înainte de ’89, cine punea mâna pe un kilogram de banane avea impresia că l-a prins pe Dumnezeu de-un picior. De verzi ce erau, le-nfășuram în ziare și le-ngrămădeam pe calorifere, ca să se coacă mai repede, și, la fiecare jumătate de oră, mai ridicam câte un colț de ziar, sperând că, iată, s-a înfăptuit minunea.

Chiar și apoi, după ’89, îngrămădeam kilograme întregi în sacoșe, recuperând, cumva, timpul pierdut. Moda a trecut și, odată cu ea, s-a dus și pofta, iar bananele stau azi frumos în galantare, așteptând ca noul val de vegetarieni să le transforme în vreun smoothie super sănătos.

Aceeași soartă au avut-o toate acele mici bucurii ce ni s-au pus pe tavă, în toată splendoarea, după o lungă, poate prea lungă, perioadă de interdicție. De la blugii și adidașii de firmă la televizorul color, la hamburgerii adorați de Roland, ba chiar la turiștii entuziaști ce au luat calea sudului, în autocare arhipline, către țărmurile însorite ale Greciei. Să ne-amintim puțin de Paralia Katerini și de vacanțele de șapte zile la nici 100 de euro pentru care tot românul făcea economii un an întreg, ca să se laude neamurilor c-a fost în străinătate.

Au trecut niște ani de atunci și ne-am mai lărgit orizonturile, așa cum șade bine oricărui individ cu poftă de educație, dar mai ales de informație. Și cu acces la internet. Și iată cum, puțin câte puțin, s-a mai născut o modă ce, la o primă vedere, nu poate fi decât binevenită. Thailanda. Inaccesibila, până nu demult, și fascinanta Thailanda, ce-a găzduit în ultimii ani atâtea perechi de tineri căsătoriți câte n-au văzut nici Băile Felix și Poiana Brașov la un loc.

Și-i minunat, firește, să ne-ndreptăm încotro vedem cu ochii sau încotro se luptă din răsputeri agențiile de turism ori companiile aeriene să ne trimită. E minunat, nu-i așa, câtă vreme plecăm mereu la drum cu ochii larg deschiși și cu urechile ciulite și nu ne lăsăm purtați de val. Vrem și noi să mâncăm orez dimineața, la prânz și seara, sau greieri precum vecinul de la patru. Și vrem să ademenim maimuțele neastâmpărate să ne fure bananele din mână, iar noi, la rândul nostru, să furăm un cadru de vis, cum am văzut la cumătra celei mai bune prietene. Ori să ne înfruptăm din fructe exotice ce nu aduc cu nimic din ce creștea cândva în livada bunicilor. Ori să ne cocoțăm pe-un elefant, să râdem cu toți dinții la soare și să ridicăm deasupra capului o pancartă pe care-am scris în grabă just married.

 

Cu discernământul în vacanță

Unele lucruri se fac, altele nu. Iar treaba cu elefanții, de pildă, intră în categoria așa nu!, oricât de amuzantă ar părea sau de extravagantă. Sau, nu-i așa, de aducătoare de like-uri și inimioare pe Facebook.

Motivele pentru care ne situăm de partea aceasta a baricadei sunt nu numai multe, dar, veți vedea, și logice, așa încât sperăm ca toți turiștii să ia aminte, căci e o treabă cât se poate de serioasă.

1.Cu niște secole în urmă, existau câteva sute de mii de exemplare de elefanți asiatici. Puțin câte puțin, omul, ținând morțiș să își arate grandomania și atotputernicia, și-a vârât coada în sălbăticie. S-ar fi cuvenit să nu o facă din politețe sau, și mai bine, din grijă pentru natură și pentru necuvântătoarele care, de-ar vrea, i-ar dovedi numaidecât cam care-i raportul de forțe cu adevărat. Și-atunci, cucerind ce nu-i aparținea, le-a redus atât de mult habitatul încât numărul lor a scăzut dramatic, până la a fi în pericol de dispariție.

2. Ca tu să te poți cocoța pe-un elefant, iar el să asculte ca un mielușel, e nevoie ca, în prealabil, să fie îmblânzit. Pentru că, ghici ghicitoarea mea, elefantul este un animal sălbatic ce, în mod obișnuit, printre ai lui, nu pictează, nu face jonglerii și nici nu cară alte animăluțe în spinare.

3.Îmblânzirea, după cum vă puteți închipui, nu-i treabă ușoară, căci ea presupune ca spiritul lui să fie distrus. Cum? Se cheamă Phajaan sau, în traducere liberă, tortura la care e supus puiul de elefant care este smuls de lângă mamă și ținut într-un spațiu foarte îngust, unde nu se poate mișca, este bătut, înfometat și privat de somn. Zile la rând. Până se învață minte că-i musai să accepte oameni în jurul lui. Oameni pe care, colac peste pupăză, trebuie să-i și distreze.

4.Deși ar putea părea greu de crezut, starea fizică a unor animale atât de mari precum elefanții are foarte mult de suferit atunci când sunt puși să plimbe de colo până colo perechi de Homo sapiens. Da, coloana lor vertebrală nu este făcută pentru așa ceva, și-atunci nici nu e adaptată unei astfel de activități. După cum nici picioarele lor nu rezistă, mai ales dacă sunt nevoite să se ”lupte” cu suprafețe de beton.

5.De felul lor prietenoși și obișnuiți să trăiască în grupuri de până la douăzeci de elefanți, ei ajung să își petreacă fiecare zi a vieții lor într-un spațiu delimitat, departe de condițiile naturale, astfel că sfârșesc prin a deveni violenți atât între ei, cât și cu oamenii din jur. Ca atare, stăpânii lor se folosesc de mijloace inumane pentru a-i putea ține în frâu.

De aceea, nu ar fi rău dacă n-ai lua de bun tot ce ți se vinde – și ți se va vinde, fără doar și poate – și dacă, documentându-te măcar un pic, ai lua o decizie în cunoștință de cauză.

Și totuși, ce-ar fi dacă, în loc să-i călărești, ai învăța, în schimb, câte ceva despre elefanți?

Când am pornit la drum spre Chiang Mai, nordul Thailandei, eram deja convinși că nu vom călări niciun elefant întru amuzamentul propriu. Cu toate astea, ne-am mai documentat și am descoperit alternativa pe care localnicii o oferă acelor turiști ce nu vor să pună umărul la chinuirea bietelor animale.

Există așa-numitele sanctuare care își propun să salveze cât mai mulți elefanți din ghearele acestei crude industrii și să le explice oamenilor cât de important este mediul natural pentru ei. Iar asta se întâmplă în cadrul unor excursii organizate în cadrul cărora turiștii au ocazia de a petrece o zi în preajma elefanților.

Noi am ales Maerim Elephant Sanctuary și pe cuvânt că am avut parte de una dintre cele mai frumoase experiențe de până acum. Dis-de-dimineață, am fost luați de la hotel și, după o călătorie de aproximativ o oră, am ajuns la destinație. Prima oprire este o căsuță de bambus unde ți se dau niște haine de schimb, mai potrivite pentru ce urmează să se-ntâmple, o traistă cu banane și, cel mai important, o veritabilă lecție de limbaj elefăntesc. După ce ți se repetă numele elefanților și cuvintele prin care să îi chemi și să vorbești cu ei, ai parte de primele emoții.

Traista nu ai primit-o degeaba, așa că ai face bine să nu te joci de-a v-ați ascunselea cu ei și să-i servești numaidecât – mai ales pe mezinul familiei, un năzdrăvan și jumătate. De altfel, trompele își fac singure treaba și subtilizează tot ce prind.

Acum, că le-ai făcut plinul și le-ai câștigat și-ncrederea, primești a doua lecție esențială: prepararea medicamentelor naturale, pe bază de cereale, care, strecurate în mâncare, sunt menite să atenueze durerile de burtă ale elefanților. Cine-ar fi zis, nu-i așa, că ditamai animalele, cu o așa poftă la purtător, ar fi atât de sensibile?

De aici, o luăm, încetișor, spre o baltă cu nămol. Recomandarea ar fi ca bipedul din poveste să rămână în costum de baie fiindcă ce urmează pare o scenă desprinsă din luptele în noroi. Cu simț de răspundere, trebuie să-ți mânjești elefantul, din cap până-n picioare, cu nămol. Dacă ai prins curaj și nu ți se pare anapoda, ai putea introduce și niște mișcări unduioase de masaj și vei vedea cam cât de ușor este să faci un elefant fericit. Treaba este făcută cum trebuie doar dacă, la final, și tu, și elefantul aveți nevoie de o baie. Veți merge la un râu unde, la drept vorbind, începe o veritabilă bătaie cu apă care ia sfârșit doar atunci când toată lumea e curată.

Fiecare își primește răsplata binemeritată: elefantul se mai bălăcește o vreme într-o piscină naturală – asta numai ca să se umple la loc de praf de îndată ce iese pe uscat, iar tu, lihnit de foame după atâta trudă, primești un prânz pe măsura efortului.

 

 

Există mai multe astfel de sanctuare ce promit vizitatorilor o experiență decentă și un tratament blând aplicat elefanților. Cu toate acestea, însă, nu ar strica deloc dacă ați citi puțin înainte de a alege, și asta pentru că se mai întâmplă ca promisiunile să fie deșarte, iar în spatele lor să se ascundă aceeași cruzime pe care tu ți-ai propus s-o eviți.

Și nu uitați niciodată că doar oamenii pot aduce raiul pe pământ fiind măcar din când în când îngeri. Un alt sanctuar în nordul Thailandei (in apropiere de Chiang Mai) despre care am citit numai lucruri bune este Elephant Nature Park. Poți arunca o privire și aici.

 Citește și:

Cu discernamantul în vacanță: de ce sa nu înotam cu delfinii

Adaugă un comentariu

error: Content is protected !!

Dorești să îți trimitem un email când publicăm o nouă ofertă de vacanță?

Ți-am trimis un email să confirmi abonarea.

Trimite unui prieten