Acum două săptămâni vă povesteam despre soarta elefanților și de ce nu e bine să-i călărim. Am publicat articolul, cu bucurie nedisimulată și cu emoții foarte mari. Iar bucuria și emoțiile de după au fost cu atât mai mari cu cât reacțiile celor ce au citit articolul au fost pe măsura entuziasmului nostru, ba chiar l-au depășit, și ne-au convins că suntem pe drumul cel bun.
Că doar informația lipsește pentru ca turiștii să ia cele mai bune decizii atât pentru ei, dar mai ales pentru mediul înconjurător.



Dovada vie este unul dintre mesaje pe care le-a stârntit povestea elefanților, primit pe Facebook de la un turist ce-a călărit deja un elefant: ”Îmi pare rău că nu am știut asta înainte de a face asta”. Pentru că da, iată!, sunt oameni, ca noi și lângă noi, care, dacă ar avea la îndemână ceva mai multă informație (corectă și argumentată)- în avalanșa de informații care curge zilnic pe toate canalele -, ar face lucrurile altfel.

De aceea, ne-am propus să facem un mic serial ce se va numi „Cu discernământul în vacanță„, în care să abordăm subiecte ce pot părea delicate și să povestim mai mult despre convingerile noastre. Pentru că, nu doar soarta elefanților este pusă în pericol prin acțiunile omului, ci și a multor altor animale sau comunități, în feluri pe care cu greu ni le putem închipui.

 

Astăzi vom vorbi puțin despre delfini.

Este suficient să cauți un pic pe Google și vei vedea că, în mai puțin de zece minute și câteva click-uri, poți găsi destinația perfectă unde, printre altele, îți vei putea îndeplini visul de a înota cu delfinii.

Realitatea foarte tristă este că cea mai mare parte a informației referitoare la această activitate include exclamații, povești cu foarte multe onomatopee și poze luminoase cu zâmbete – de oameni și de Flipper deopotrivă -, dar și o mulțime de recomandări. Caraibe, Cuba, Republica Dominicană, Emiratele Arabe Unite, ba chiar Turcia și Egipt.

În călătoriile noastre, am și văzut cu ochii noștri foarte mulți turiști cumpărând astfel de excursii, în Dubai și în mult mai săracul Zanzibar. Semn că povestea nu este doar o poveste, ci mai degrabă o afacere foarte bănoasă.
Ca în orice poveste, însă, există și o parte nevăzută despre care nu se prea vorbește și care poate întuneca definitiv soarta oricărui delfin aflat în calea căutătorilor de senzații inedite.

Așa că hai să vedem cam ce suportă un delfin pentru a ajunge să distreze în captivitate un turist.

1. Niciun delfin nu ajunge într-un delfinariu de bunăvoie.

Ba dimpotrivă. Delfinii sunt animale sălbatice și e lesne de înțeles că, pentru a fi aduși în captivitate, ei trebuie capturați mai întâi. Ceea ce nu este tocmai o poveste frumoasă de spus copiilor înainte de culcare.

Sunt urmăriți, întrucât nu se lasă pradă prea ușor, și, odată prinși, sunt trași în bărci care urmează să îi transporte până la destinație. În mod ironic, sunt și triați înainte, pentru că doar cei mai frumoși dintre ei vor ”zâmbi” mai târziu în fotografiile de pe Instagram ale turiștilor.

Cei mai frumoși și, dacă se poate, femelele, pentru că, surpriză, sunt mult mai ușor de dresat. Partea și mai proastă este că, încă din această etapă, mulți dintre ei sunt răniți, ba chiar își pierd viața, făcând ca toată această poveste să fie și mai gravă.

2. Smulși din sânul comunității în care s-au născut, delfinii se înstrăinează de natura lor.

Poate părea ciudat, însă aceste animale duc o viață socială asemănătoare cu cea a omului. Puii, de pildă, stau pe lângă mamele lor vreme îndelungată, doi ani sau mai mult, pentru a deprinde limbajul cât mai bine, de la sunetele inițiale haotice, care nu înseamnă mare lucru, la cele complexe, care îi ajută ulterior să se desprindă și să se descurce și pe cont propriu.

Legăturile de familie, dar și cele de prietenie durează o viață întreagă, ceea ce face ca orice dispariție a vreunui membru al comunității să fie plânsă de cei rămași. Imaginează-ți, așadar, ce se întâmplă atunci când aceste comunități sunt distruse.

Ca să nu mai vorbim că, odată ajunși în captivitate, delfinii nu se mai comportă precum ar face-o în mod normal, pentru că, în primul rând, nu mai pot.

3. Captivitatea, oricât de mult s-ar apropia de mediul natural, nu este naturală.

Și nu numai că nu este, dar provoacă traume atât de mari celor ce supraviețuiesc – exact, mulți dintre ei mor prematur – încât oricum ajung să trăiască mult mai puțin decât ar fi făcut-o în sălbăticie. Mai mult decât atât, ei sunt obișnuiți să înoate pe distanțe foarte lungi, zilnic, petrecându-și cea mai mare parte a timpului sub apă, căutându-și hrana, împerechindu-se sau, pur și simplu, jucându-se unii cu ceilalți.

Cum țarcurile în care sunt ținuți sunt mult mai mici – și ca suprafață, dar și ca adâncime -, delfinii se lovesc deja de o primă barieră. Și tragedie, în același timp.

Nu-i de mirare că tot stresul cauzat de îngrădirea aceasta nefirească duce la comportamente anormale – un fost dresor de delfini povestea chiar, la un moment dat, că ar exista o așa-zisă ”psihoză” specifică mamiferelor marine forțate să înoate în țarcuri foarte mici -, la o rată mult mai ridicată a îmbolnăvirilor și, pe cale de consecință, la o rezistență mult mai mică a organismului în fața bolii.

Fie că sunt ținuți în piscine sau în țarcuri improvizate la țărmul mării sau oceanului, apa nu este suficient de adâncă. Astfel, se încălzește mai mult decât este cazul în zilele toride de vară, fiind greu de suportat; în plus, delfinilor li se închide pielea la culoare din cauza expunerii prelungite la soare.

În piscine, cantitatea de clor este mult prea mare, în timp ce în țarcuri pătrund tot soiul de resturi venite din larg care pot răni animalele. Oricare ar fi scenariul, mai departe de zona delimitată nu pot înota, așa încât e musai să se resemneze.

4. Animale sălbatice până la urmă, delfinii se pot comporta ca atare chiar dacă sunt foarte bine dresați.

Faptul că sunt smulși din mediul lor natural și îmblânziți prin diverse metode nu este o garanție că se vor comporta ”civilizat” nici cu cei ce i-au dresat, dar nici cu cei ce plătesc bine pentru a se bălăci în preajma lor pentru o poză. Fiind animale sălbatice, sunt și imprevizibili. Și, venind ca de nicăieri, te poți trezi, în mijlocul experienței vieții tale, că ai în fața ta un animal agresiv căruia nu i se mai pot controla pornirile și că primești, la pachet, zgârieturi, lovituri, mușcături sau chiar fracturi de oase pe care nu le-ai fi bănuit din partea cuiva care, nu-i așa, pare că zâmbește tot timpul.

5. Vrei, nu vrei, bei, Grigore, agheasmă! Sau Flipper, sau cum te-o chema!

Păi da, că doar nu te-a adus nimeni, dragă Flipper, într-un țarc ”de cinci stele”, mic și înghesuit, departe de toți ai tăi, doar ca să stai degeaba. Ești aici ca să faci acrobații pentru o fărâmă de mâncare, ca să te guduri pe lângă omul de lângă tine, iar el să se strâmbe la cameră, ca să îl pupi pe gură și să-i arăți ce animal bun și afectuos ești tu. Chiar dacă nu ai chef. De fapt, nu există să nu ai chef.

Nu există să fii stresat din cauza prezenței lor, sau anxios, sau mai știm noi cum. Iar dacă, din greșeală, te ciocnești de vreunul dintre ei, să știi că nu e vina lor. Cum nu e vina lor nici dacă te zgârie cu unghiile prea mari sau cu bijuteriile pe care au uitat să le dea jos la intrare.

Iar dacă nu te poți stăpâni nicicum, găsim ac de cojocul tău. Precum niște pastiluțe care să te liniștească, se înțelege.

Culmea e că, de multe ori, răul li se face chiar la ei acasă

Păi vorba ceea: dacă nu-i una, e alta. Ca atare, dacă nu aducem delfinii în țarcuri, în universul nostru imediat, atunci mergem noi la ei. Cumva, cumva, tot ne descurcăm. În definitiv, important este să o facem și pe-asta. Și da, ai ghicit, există excursii organizate care te duc în mijlocul lor.

Și nu așa, oricum, ci la bordul unor vase mari, care te fac să te simți la rândul tău mare. Și important. Doar că nici aceasta nu este chiar cea mai bună idee. Iată și de ce:

# Dacă o zonă în care trăiește o comunitate de delfini a fost marcată pe harta operatorilor care cu asta se ocupă – pentru sume de invidiat îi transportă pe turiști până la locul cu pricina nu numai pentru a-i zări de la depărtare, ci pentru a-i lăsa să înoate în mijlocul lor -, fii sigur că acei delfini se vor sătura de atâtea vizite. Serios, acum, să primești musafiri zilnic, de mai multe ori pe zi, poate fi o treabă de-a dreptul enervantă.

De fapt, nu poate fi. Chiar este. N-apuci să te hrănești, că hop! apare primul val de oaspeți. Până să zici că ai scăpat, apare următorul. Când să te odihnești un pic, iaca și al treilea. Și tot așa.

# De multe ori, deranjați fiind de prezența abuzivă a omului, delfinii aleg să-și părăsească habitatul în căutarea unei zone mult mai liniștite. O astfel de strămutare este nu numai nefirească, dar și extrem de neplăcută, așa încât nu mai bine își vede omul de pătrățica lui?

# Dac-ar veni înotând, poate c-ar fi altfel. Dar să vină în grupuri mari și să se-arunce zgomotos în apă, de parc-ar fi sosit sfârșitul lumii și cu toții caută să se salveze, e cu totul și cu totul altceva. Nemaipunând la socoteală că nici delfinii, dar nici măcar turiștii nu sunt mereu în siguranță, iar uneori delfinii sunt răniți de elicele bărcilor.

Dar nu există, totuși, și alternative mai prietenoase?

Există, ce-i drept, dar s-ar putea să nu satisfacă întru totul plăcerea de a pătrunde în mediul natural al acestor animale. Și asta pentru că, din nefericire, alternativa ar fi ceva mai reținută. Dacă ții morțiș să-i vezi bine, bine, caută bărci de dimensiuni mici care să facă același lucru: să ducă turiștii cât mai aproape, că până la urmă acesta este scopul, de locurile unde își duc viața delfinii.

Dar fii atent ca și proprietarul bărcii, cel care rămâne cu profitul la sfârșitul zilei și pentru care toată povestea aceasta este doar o afacere, să aibă același interes ca și tine, acela de a pune siguranța și sănătatea delfinilor mai presus de interesul tău și chiar de interesul propriu.

Dacă operatorii care facilitează o astfel de excursie au capul pe umeri, nu se abat de la niște reguli simple : neapropierea la mai mult de 50 m de delfin sau de grup, navigarea în paralele cu aceștia și nicidecum urmărirea sau trecerea prin grup când pot fi răniți sau mai rău despărțite mamele de pui, menținerea unei viteze constante scăzute (3-5 noduri), dar cel mai important nu îți vor da voie să-i hrănești.

În felul acesta, vei ști că trebuie să-i lași pe ei să se apropie de tine, dacă vor, dar să se și îndepărteze, dacă asta simt să facă. Poate că nu-i ușor să te resemnezi și să accepți că din albumul tău cu fotografii va lipsi una la care ai visat atâta vreme, dar binele pe care l-ai face acestor animale depășește cu siguranță – ori cel puțin așa ar trebui – orice orgoliu personal.

Mergând, însă, mai departe, chiar și pe-aici, pe la noi, în Marea Neagră, trăiesc trei specii de delfini: Phocoena phocoena (marsuinul), Tursiops truncatus (afalinul) și Delphinus delphis (delfinul comun). Repezentanții de la Mare Nostrum ne-au sugerat ca alternativă și observațiile din punct fix, iar unele dintre cele mai facile locații sunt în incinta porturilor (ex digul de nord spre capăt Port Constanța sau digurile de la Midian).

Mai mult decât atât, în ideea de a ajuta la conservarea acestei specii, ONG Mare Nostrum a demarat în 2013 campania ”Adoptă un delfin”, astfel că, până anul trecut, aproape 200 de români au devenit părinți de cetacee.

Piuliță al II-lea, Albăstrel, Cuccioloto, Ghiță sau Trompi sunt doar câțiva dintre delfinii care au fost adoptați fie pentru un an de zile, fie pe viață, în schimbul unor donații cu ajutorul cărora au continuat activitățile de monitorizare și conservare a celor trei specii.

În ciuda ascensiunii acestui tip de turism ce părea să fie în trecut doar apanajul bogaților excentrici, devenind, mai nou, o patimă a unei clase de mijloc ce își permite vacanțe exotice și experiențe inedite, credem cu tărie că mulți, din ce în ce mai mulți turiști se vor gândi de două ori înainte de a pleca spre întâlnirea vieții lor.

Ba chiar, unii se vor mulțumi să privească către larg de pe țărm, lăsând hazardul să decidă pentru ei de merită ori ba să zărească delfinii înotând așa cum le este menit dintotdeauna: în deplină libertate.

Dacă ți se pare util acest articol, ne poți ajuta cu o distribuire, ca să putem ajunge cu informația la cât mai mulți compatrioți.

Surse: ONG Mare Nostrum, uk.whales.org

Citește și:

Cu discernamantul în vacanță: de ce să nu călărim elefanții

Cu discernământul în vacanță. De ce trebuie să respectăm cultura locului



2 comentarii

  1. Foarte interesantă perspectiva propusă. Din motive asemănătoare, noi NU am făcut excursia pentru a vedea broaștele țestoase careta careta din Zakynthos (poate fi o idee pentru un articol viitor din aceeași serie). Aici problema ar fi „vânarea” broaștelor și aglomerația de 2-4 bărci încărcate cu turiști pentru a vedea un singur exemplar. Deși cei de pe insulă au tot felul de restricții pentru a proteja mediul țestoaselor, ele sunt totuși un motiv și o emblemă a insulei pentru mulți turiști chiar români.

Leave A Reply

Dorești să îți trimitem un email când publicăm o nouă ofertă de vacanță?

Ți-am trimis un email să confirmi abonarea.

Trimite unui prieten