În decembrie 2018, am revăzut cu mare plăcere Parisul. A treia oară. Și a fost minunat. Cu atât mai mult cu cât ce e foarte frumos atunci când vizitezi un oraș de mai multe ori este că te poți bucura cu adevărat de el fără să faci un maraton de bifat obiective. Te poți plimba pe străduțe fără o destinație anume, poți lenevi mai mult la cafenele, la un pahar cu vin, sau poți începe să descoperi misterele ce se ascund dincolo de preacunoscutele obiective turistice.

Catacombele din Paris sunt ele însele un obiectiv turistic, dar, cu toate acestea, sunt destul de ocolite de majoritatea turiștilor în detrimentului Turnului Eiffel, Muzeului Luvru sau altor muzee ce se găsesc la tot pasul în Paris.




Cum mai vizitaserăm orașul de două ori, iar temperaturile nu erau tocmai prietenoase (na, am ajuns aici în decembrie), mai era și perioada când protestul Vestelor Galbene băgase spaima în toți turiștii, catacombele s-au dovedit a fi alegerea perfectă.

Sigur, catacombele sunt un loc interesant de văzut, dar fii atent la un lucru: se prea poate să nu fie, totuși, pentru toată lumea. Nu le-am recomanda, de pildă, claustrofobilor și celor ce nu prea tolerează locurile macabre, având în vedere că au fost folosite ca loc de înmormântare pentru aproximativ șase milioane de persoane.

În Paris, există aproximativ 300 de kilometri de rețele subterane, atât pe bancul drept, cât și pe cel stâng al ”arondismentelor”, rețele săpate într-o carieră de calcar încă de pe vremea romanilor. Catacombele pe care le-am vizitat reprezintă doar un colțișor al sistemului de tuneluri de sub capitala franceză. Aici se găsește piatră de înaltă calitate, cunoscută sub denumirea de ”piatră de Paris” folosită la construcția unui număr foarte mare de clădiri din oraș.

Primele tuneluri au fost săpate chiar sub centrul orașului, dar pe parcursul anilor ele au fost extinse până spre periferia lui. Sunt numeroase intrări în catacombe, multe dintre ele ascunse și cunoscute doar de persoane autorizate.

În trecut, înmormântarea avea loc în cimitirele bisericilor parohiale din capitală, iar în timpul revoluției franceze, supraaglomerarea orașului a reprezentat o problemă gravă atât pentru populația vie, cât și pentru cei decedați. Mai mult, cimitirele deveniseră, încetul cu încetul, adevărate focare de infecție.

Printr-un decret al consiliului de stat al regelui din 9 noiembrie 1785, s-a ordonat transferul tuturor oaselor de la Cimitirul Sfinților Inocenți, cel mai mare cimitir parizian al vremii, care fusese închis în 1780 pentru că prezenta un risc ridicat pentru sănătatea localnicilor. Oasele au fost, așadar, mutate corespunzător, în tunelurile învechite.

Ulterior, transferul oaselor a continuat din cauza faptului că tot mai multe biserici și cimitire au fost distruse. După această dată, au fost adăugate oasele provenind de la mai mult de o sută cincizeci de mănăstiri și cimitire bisericești, transferul rămășițelor continuând până în 1859.

În august 1813, au fost demarate proiecte majore de reînnoire urbană la nord de Rue Grenata și Rue Saint Denis, muncitorii descoperind cu această ocazie cantități substanțiale de rămășițe umane care au aparținut mormintelor comune ale spitalului La Trinité, demolat cu câțiva ani mai devreme.

Acestea au fost depuse, de asemenea, în catacombe, la 27 august 1873. La construirea bulevardului Sébastopol, între anii 1849-1859, s-au dezgropat alte rămășițe ale aceluiași spital, Spitalul La Trinité, care au fost mutate tot în catacombe.

Primele loturi de oase au fost pur și simplu aruncate în catacombe, dar în 1810, Héricart de Thruy, inspectorul general al carierelor, a transformat osuarul într-un monument cu un decor funerar adecvat. Două plăci comemorative pot fi găsite la începutul circuitului.

Catacombele au devenit, ușor-ușor, faimoase în rândul turiștilor curioși.

Acum, că ți-am spus pe scurt povestea locului, hai să-ți povestim și cum se vizitează.

În primul rând, trebuie să cumperi un bilet de intrare, online sau de la fața locului, bilet ce costă 13 euro. Noi îți recomandăm să iei și un ghid audio care te va costa 5 euro în plus. Ar trebui să ai în vedere și faptul că sunt foarte multe persoane ce vor să viziteze catacombele și că există un număr limitat de vizitatori, așa că se formează cozi cu timpi de așteptare destul de mari. Desigur, problema așteptării poate fi rezolvată dacă rezervi biletul cu intrare rapidă, acesta fiind ceva mai scump, adică 29 euro, cu ghid audio inclus.

Odată ce ai intrat, începi să cobori în subteran și tot cobori și pare de necrezut că există astfel de tuneluri sub un oraș atât de elegant precum Parisul. Se coboară cam 20 de metri, adică echivalentul unei clădiri cu cinci etaje.

Și ține-te bine, că ai și de coborât 131 de trepte, dar și de urcat alte 112, pe o scară îngustă de formă arcuită, ceea ce ne-a amintit de orașele subterane din Anatolia, Cappadocia.

Plimbarea în subteran durează o oră, în funcție de cât de repede te miști. Ca idee, însă, nu te grăbește nimeni. Circuitul este foarte bine pus la punct și are în jur de 1,5 kilometri. Pe traseu vei găsi tot felul de informații interesante. Nu pare mult, dar la fața locului lucrurile sunt diferite, mai ales dacă pui la socoteală și pereții brăzdați cu mii și mii de oase umane.

Sincer, este impresionant și ai senzația că intri, cumva, într-un alt tărâm, un tărâm al morții. De altfel, mesajul ”Arrête! C'est ici l'empire de la Mort!” ("Oprește-te! Aici este imperiul Morții!”) te întâmpină de la intrarea în osuar, fiind inscripționat pe o plăcuță.

Iată câteva povești ascunse pe traseu:

 

Fântâna Samariteanului (The Fountain of the Samaritaine)

Este de fapt un puț în jurul căruia a fost proiectată o mică zonă circulară, înconjurată de pereți compuși din oase de la Cimitirul Inocenților. Acest puț are acces la apă subterană. Lucrătorii din carieră au folosit-o pentru a face mortarul de care au avut nevoie la construcția tunelurilor.

Revoluția Franceză

În centrul Osuarului, se găsesc semne referitoare la evenimentele majore ale Revoluției Franceze, precum ”lupta de la fabrica Reveillon din Faubourg Saint-Antoine, la 20 aprilie 1789”, unde protestul muncitorilor a avut un deznodământ tragic, încheindu-se cu un masacru, sau ”bătălia de la Château des Tuileries, din 10 august 1792”, când gărzile elvețiene au luptat împotriva unităților pariziene. În acel moment, Osuarul a fost folosit temporar ca morgă, fiind depozitate aici trupurile celor uciși în luptă.

 

Cripta pasiunii: Butoiul (The barrel)

La mijlocul traseului, se poate observa o formă de butoi alcătuită din cranii și tibii. La 2 aprilie 1897, a fost organizat aici un concert de noapte (între miezul nopții și ora 2 dimineața). Informația a fost difuzată în ziar, iar concertul a atras peste o sută de participanți care își doreau să asculte Chopin's Funeral March și Danse Macabre de Camille Saint-Saens, printre altele. Încă din acele timpuri, Osuarul atrăgea parizienii căutători de senzațional.

Citește și:

Paris, aproape gratis



Un comentariu

Leave A Reply

Comentariul a fost trimis.

Dorești să îți trimitem un email când publicăm o nouă ofertă de vacanță?

Ți-am trimis un email să confirmi abonarea.