Când am plecat la drum pe Coasta de Vest a Statelor Unite, nu ne-am gândit că vom vedea atât de multe lucruri interesante pe traseu. Auziserăm, de exemplu, câte ceva despre Calico Ghost Town din California, un oraș-fantomă care are menirea să introducă turiștii în atmosfera vestului sălbatic de odinioară.

La fața locului, însă, aveam să descoperim că toată zona Californiei, ba chiar și Nevada sunt împânzite de astfel de așezări. Pe drumuri, în special în deșert, apar de nicăieri semne care indică astfel de orașe, așezate toate la câteva mile de drumul principal. Noi te sfătuim să te lași purtat de vânt, de intuiție și de indicatoare și să ajungi măcar într-un astfel de loc, dacă nu în mai multe, căci nu vei rămâne cu niciun regret de-o vei face.

 

Cum am gândit noi vizita?

Am plecat din Los Angeles de dimineață, având destinația finală Ridgecrest. Pe drum, aveam să ne oprim și la Calico Ghost Town, iar prânzul să-l luăm la Peggy Sue’s 50’s Diner.

Din Los Angeles sunt 126 de mile până la Calico, ceea ce înseamnă aproape două ore de condus. Din Calico până la Ridgecrest, pe de altă parte, încă 93 de mile, adică în jur de o oră și jumătate.

Toate bune și frumoase, conform planului, până când, în apropiere de Ridgecrest, vedem iar semnul Ghost Town. De data aceasta, anunța orașul Randsburg. Fără să stăm prea mult pe gânduri, am decis să-i facem și lui o scurtă vizită.

Înainte de a vizita un astfel de loc, cel mai bine ar fi să ai la îndemână câteva date care să te facă să înțelegi importanța orașelor-fantomă și cum au ajuns ele așa în ziua de azi.

Calico Ghost Town

Acum 127 de ani, Calico era plin de viață, iar căutătorii de comori abia îi descopereau bogățiile sale de minerale. Argintul a fost rege aici, iar districtul minier Calico a devenit unul dintre cele mai bogate din stat la acea vreme. În anul 1881, Calico se lăuda cu statutul de boomtown, producând 86 de milioane de dolari din argint și 45 de milioane de dolari din borax și având o populație înfloritoare de 1.200 de locuitori, 22 de saloane, un cartier chinezesc, ba chiar și un Red Light District pentru minieri.

Peste 500 de mine au fost motoarele care au condus la bogăția lui Calico între anii 1881-1907. Ca majoritatea orașelor din vestul timpuriu, când prețul argintului a scăzut de la 1,31 o uncie la 0,63, Calico a devenit o fantomă a ceea ce era cândva.

Calico este unul dintre orașele originale de minerit ale Statelor Unite ale Americii de Vest. Cu ajutorul lui Walter Knott, care a donat Calico județului San Bernadino în noiembrie 1966, astăzi poate fi vizitat de oricine. Autoritățile au readus la viață orașul, făcându-l să arate exact ca în vremurile sale de glorie, reconstruind și reabilitând clădirile în paragină.

În prezent, te poți plimba pe strada principală a orașului, împânzită cu clădiri care mai de care, cu saloane, magazine, restaurante. Au chiar și un muzeu care păstrează lucruri ce au fost salvate din oraș. Intrarea costă 8 dolari de persoană.

Adițional, am ales să vizităm și mina Maggie, ceea ce a mai costat 3 dolari/persoană, dar îți recomandăm cu drag această vizită.

Pe lângă acestea, mai erau disponibile o plimbare cu trenulețul ”Calico/Odessa Railroad”, un traseu spectaculos prin valea pe care minerii o numeau cândva loc de muncă. Aici, poți admira mine abandonate, echipament minier vechi și un trenuleț pe șine ce par la fel de vechi. Plimbarea costă și ea încă 5 dolari.

Dar asta nu este tot! Tot în Calico poți participa și la un workshop în care înveți să descoperi aur. ”Gold panning” se numește, iar preț de câteva minute, un angajat te învață cum să cerni nisipul astfel încât firicelele de aur să iasă la suprafață. În urma muncii de căutător de aur, pleci acasă cu ce ai descoperit. Copiii erau foarte încântați de această activitate, dar, din păcate pentru noi, era prea aglomerat, așa că nu am apucat să prindem un loc. Toată treaba asta costă 3 dolari.

Notează acolo: restaurantul Peggy Sue’s 50’s Diner. La cinci minute de mers cu mașina pornind din Calico, trebuie să iei prânzul aici. Neapărat. Construit în 1954, este un restaurant tradițional aflat pe marginea drumului. Localul se mândrește cu o mâncare delicioasă făcută după rețeta  bunicii și cu muzica anilor ’50. Nici decorul nu este mai prejos, căci, de îndată ce calci pragul restaurantului, simți că te întorci în timp. Prețurile sunt decente, iar servirea de nota 10. Este o atmosferă minunată în care vei găsi acea Americă pe care o vedem doar în filmele vechi.

Randsburg  Ghost Town

Fericiți după vizita la Calico, am pornit spre cazarea din Ridgecrest. Cum îți spuneam și mai devreme, am zărit din nou pe marginea drumului un semn spre un alt oraș-fantomă. Wow! Deja ne convingem că există mai multe astfel de localități, așa că virăm spre stânga și intrăm în oraș.

Spre deosebire de Calico, aici nu am plătit taxă de intrare, iar senzația a fost că am intrat cu adevărat într-un oraș-fantomă. Niciun picior de turist, nici localnici, nici autorități. Nimic! Totul închis, soarele dogorea, iar în fața fiecărei clădiri stăteau relaxate câteva schelete (de plastic, nu adevărați). Ulterior, am citit că aici încă trăiesc oameni, ceea ce înseamnă că, de fapt, este un oraș-fantomă locuit.

O operațiune minieră de exploatare a aurului numită ”Rand Camp” a fost înființată în 1895 și, până în 1896, avea deja un oficiu poștal și o populație plină de viață. La diferite momente de timp, orașul a căpătat și o instalație de îmbuteliere de sifon, o alee de bowling, săli de dans, săli de piscină, chiar și un psihiatru rezident și un taxidermist! Dar, la fel ca majoritatea orașelor miniere care se ocupă de exploatarea aurului, lucrurile au început să se destrame din motive precum căldura extremă a deșertului înalt, locația îndepărtată, problemele legale care afectează minele și caracterul trecător al mineritului. Toate  acestea au contribuit la moartea lentă a orașului.

Singurul localnic pe care l-am văzut a fost la intrarea în oraș, într-o casă bătrână, înghesuită cu tot felul de vechituri. Aici, un bătrânel își făcea de lucru prin curte.

Poți vizita Muzeul Deșertului din Randsburg, câteva magazine de antichități și un magazin general cu o fântână de sifon din 1904. Există, de asemenea, două baruri în oraș. Cred că este o experiență foarte interesantă să stai la bar la un pahar de whisky cu localnicii.

În plus, se pare că aici s-ar filma frecvent și tot felul de reclame care au ca tematică Vestul Sălbatic.

Dintre cele două orașe-fantomă vizitate, Randsburg ne-a plăcut mai mult. Poate că pustietatea și lipsa turiștilor au făcut ca experiența să fie autentică. Oricum ar fi, nu-l rata!

Acum, ține-te bine! În California, există câteva sute de astfel de așezări. Unele sunt părăsite, altele îngrijite. Dacă te interesează subiectul, găsești lista întreagă aici.

Dar nu numai California se mândrește cu astfel de orașe-fantomă, ci și Nevada. Vizitând Death Valley, noi am pus ochii pe încă unul, pe numele său Rhyolite. Din păcate, timpul nu ne-a mai permis să-l vizităm, după cum nu am apucat nici să ajungem pe lângă vestita Zonă 51, motiv pentru care, cândva  ne vom întoarce în zonă.

Până atunci, însă, așteptăm poveștile tale despre ce alte orașe-fantomă ai vizitat prin Statele Unite. Nouă ni s-au părut unele dintre cele mai interesante locuri pe care le-am văzut în aventura noastră americană și ne-ar plăcea să știm dacă și tu crezi la fel.

3 comentarii

Leave A Reply

Dorești să îți trimitem un email când publicăm o nouă ofertă de vacanță?

Ți-am trimis un email să confirmi abonarea.