Iordania este o țară musulmană, mică, cu puține resurse, dar bogată în istorie. Este mărginită de Israel, Liban, Arabia Saudită și de către 2 vecini ceva mai „gălăgioși”, Irak  și Siria. Poate nu îți spune prea multe, sau poate deja ești puțin speriat văzându-i poziționarea, dar odată ce începi să o descoperi, te vei îndrăgosti iremediabil.

Sigură, civilizată, mâncare bună, ieșire la mare, deșert, canioane, sunt doar câteva motive pentru care Iordania este o destinație perfectă pentru o aventură memorabilă. Noi am avut la dispoziție 7 zile pentru a o descoperi măcar puțin, însă dacă dorești să acoperi atât nordul, cât și sudul, îți recomandăm călduros să te gândești la cel puțin 10 zile pentru un traseu.

Și ca să nu o mai lungim, hai să vedem cum ne-am împărțit cele 7 zile prin Iordania și care a fost modul de organizare.

După cum ai văzut, sau nu,  zborurile către Amman cu Tarom nu au un orar de zbor foarte prietenos, așa că ne-am trezit în aeroportul din Amman pe la 3 dimineața, puțin buimaci după un zbor de 2 ore jumate într-un avion să zicem, nu dintre cele mai noi și moderne. Stabilisem de acasă că mașina ar fi mai bine să o închiriem înainte să pornim spre Petra, din Amman, nu de la aeroport.

Bănuim și următoarea întrebare care îți trece prin cap: de ce nu de la aeroport? Pentru că Florin (șoferul din echipa Aventurescu) a preferat să nu se aventureze din prima la condus, mai ales în toiul nopții. Am negociat ușor pentru un taxi și am pornit spre hotel (20 dinari). Taxi-ul, apropo, era electric, precum multe mașini pe care le-am văzut în zilele ce urmau în Amman. Cred că a fost prima țară în care am văzut atât de multe mașini electrice sau hibrid în același oraș. Revenind la traseul nostru, în Amman am stat 2 nopți.

Ce am făcut prin Amman?

Hotelul la care am fost cazați  (Villa Dia Guesthouse) se află cam la 20-30 minute de mers pe jos până în centru sau la fortăreață. Așadar, am luat la picior Amman-ul până am dat de cetate. Intrarea la cetate a costat 5 dinari. Aici am stat vreo 2 ore să vizităm pe îndelete ruinele bisericii bizantine, muzeul, apoi am mai stat vreo 2 ore la un ceai la terasa de lângă intrare. Așa, de dragul de a sta și de a admira acele pietre vechi.

Apropo, priveliștea de sus de la cetate e senzațională. Nu departe de cetate se află și Teatrul Roman, care se poate vizita și el. Noi l-am văzut de sus și am simțit că nu vrem să-l vizităm, fiindu-ne suficient.

 

Ruinele templului lui Hercule

Teatrul Roman văzut din cetate

Palatul Umayyad

Orașul văzut de sus

Muzeul de arheologie

După ce am plecat de la cetate ne-am îndreptat spre Downtown, centrul vechi al Amman-ului, să căutăm d-ale gurii și o cartelă cu internet. Străduțele din centru vechi sunt ticsite cu magazine cu haine, eșarfe, restaurante, dulciuri (care sunt extraordinar de bune, mmm), mici buticuri de unde îți poți lua fresh de fructe și tot felul de alte lucruri de vânzare. Aici era de noi.

Citisem ceva despre un restaurant hașemit și am început să-l căutăm. Restaurantul, mai degrabă un fel de bodeguță unde am văzut mai mulți localnici se numește Hashem Restaurant. Nu are meniu și nici prețuri afișate, așa că am luat și noi ce am văzut că mănâncă localnicii. Bine am făcut. Falafel, lipie, salate și ceva de băut ne-au astâmpărat bine de tot foamea, iar din buzunar abia dacă am scos 25 lei, amândoi.

Uimiți de cina ieftină, ne-am răsfățat cu niște prăjituri tradiționale, cu un fresh de rodie și de trestie de zahăr.  Prima zi în Iordania a fost frumoasă și ne-a introdus cum trebuie în lumea arabă.

A doua zi, trebuia să mergem să luăm mașina cu care aveam să pornim spre Petra și Wadi Rum. Mașina am rezervat-o de acasă, puțin cam târziu ce-i drept, de pe site-ul rentalcars.com cu ridicare din Amman (de la hotelul Kempinski) și predare în aeroport. Despre prețuri și asigurări vorbim în articolul dedicat bugetului.

Am pornit ușor spre hotelul cu pricina. Am mers printr-un cartier rezidențial foarte drăguț, parcă nici nu mai erai în Amman, am trecut pe lângă centrul de afaceri, am văzut și una dintre cele mai frumoase moschei din oraș și am mâncat cea mai bună înghețată de mango de până acum (făcută cu mango adevărat).

Am luat mașina în primire și pe la ora 14.00 am pornit ușor prin traficul din Amman, apoi pe Autostrada Deșertului, în direcția Petra.

 

Moscheea King Abdullah I

Prin cartierul rezidential de lăngă centrul de afaceri

Aici tot Amman este 🙂

Hai că nu este atât de rău traficul 🙂

Desert Highway

PS. Ar trebui să știi că orașul este așezat pe multe coline, iar mersul pe jos nu este cea mai prietenoasă variantă de a-l vizita. Vei da de multe urcușuri și coborâșuri abrupte, scări ce par că duc spre cer, iar lipsa trotuarelor ne-a dus cu gândul că Amman este mai mult un oraș al mașinilor.

Bine ai venit în lumea lui Indiana Jones, Petra!

După 3-4 ore de condus, am ajuns în Wadi Musa, localitatea cea mai apropiată de rezervația Petra. Am ținut neapărat să ajungem până în ora 19.00 ca să avem timp să facem check-in-ul la hotel, să luăm cina și să vedem Petra luminată cu cele peste 2000 de lumânări (Petra by night are loc de 2 ori pe săptămână, miercuri și joi începând cu ora 20.30). Biletul de intrare îl iei fie de la recepția hotelului, fie de la intrarea în rezervație.

În Wadi Musa am stat 2 nopți, la un hotel foarte drăguț (Sharah Mountains Hotel), localizat la vreo 20-30 minute de mers pe jos până în Petra. De reținut că Wadi Musa este așezată pe deal, iar ca să ajungi în Petra cobori pe un drum șerpuit. Întoarcerea e mai dificilă, pentru că trebuie să urci destul de mult, însă ai opțiunea să apelezi la un taxi, dacă nu te țin picioarele.

Tot în prima seară din Petra, ne-am păcălit cu restaurantul de care îți povesteam în articolul precedent, despre capcanele pentru turiști.

Petra by Night e magică. Mii de lumânări îți luminează drumul prin canion, până ajungi la The Treasury. Ajuns acolo iei loc liniștit pe jos pe nisip, ești servit cu ceai cald, iar auzul îți este mângâiat de sunetele melodioase ale instrumentului rababa, cel mai vechi instrument muzical din lume.

După câteva minute de „concert”, ghidul îți povestește despre istoria locului, faimoasa construcție este pusă sub lumina reflectoarelor în culori verde, roz, albastru pentru a ieși cât mai interesante pozele, apoi mulțimea se disipă.

Dacă aștepți răbdător să plece puhoiul de turiști, poți face poze cu Trezoreria fără sute de oameni mișunând pe lângă ea, iar la întoarcere ai doar pentru tine drumul luminat prin canion. De vis.

Nu este Photoshop! Așa arată Trezoreria din Petra, joi la 21.30 🙂

A doua zi în Petra am pornit gospodărește pe traseul clasic (Main Trail), apoi mai departe spre Mănăstirea cocoțată în vârful muntelui (Ad-Deir Trail), un traseu cu dificultate ridicată, însă cu vederi fabuloase. Drumul duce mult în sus, spre vârful muntelui, printre stânci, presărat ici-colo cu „buticuri” improvizate de comercianții locului.

Cu cât urci mai sus, suvenirurile se ieftinesc. Sfat: dacă nu ai făcut cumpărăturile din Amman, la Petra încearcă să negociezi pentru magneți și alte lucruri, cât mai departe de intrare. Poți urca și cu măgarul până la The Monastery, însă după cum ai observat poate până acum, noi nu prea folosim animalele pentru transport sau pentru divertisment. Pozele de mai jos îți pot povesti mai mult despre cum arată Petra.

Biletele se achiziționează doar la intrarea în rezervație, cu ghid sau fără, se poate plăti cash sau cu cardul (plus 5% comision).

Am ieșit din rezervație târziu, înfometați și ne-am oprit la restaurantul Sand Stone, pe care îl recomandăm cu drag. Nu ai cum să-l ratezi, pe drumul de întoarcere, îl vei găsi pe partea stângă. Ospitalitatea și mâncarea gustoasă sunt ingredientele perfecte cu care să închei o zi de pomină.

Să pornim spre deșertul Wadi Rum și peisale sale nelumești

După ce am luat micul-dejun ne-am urcat în mașină spre următoarea destinație în care aveam să stăm o zi și o noapte: deșertul Wadi Rum. În nici două ore eram deja în parcarea de la intrarea în sat. Cu o zi înainte stabilisem cu Khaled, proprietarul campingului Salem Camp, să ne aștepte la ora 1.30 în parcare ca să pornim în excursia cu jeep-ul prin deșert, apoi să fim duși la camping. În parcare ne aștepta Adel, ghidul nostru.

Am lăsat mașina liniștiți în parcare, am luat un rucsăcel mic cu cele necesare pentru o noapte în deșert și am pornit la drum. Nu înainte de a afla că în singurul sat din deșert, satul Rum, trăiesc 2000 de suflete, iar aici toată lumea se înrudește cumva, toți sunt frați sau veri.
La intrare în rezervație am plătit câte 5 dinari de căciulă și am fost întrebați la ce camping stăm, în urma răspunsului nostru, a urmat replica ” Aaa, Khaled, he is my cousin!” , replică ce aveam să o mai auzim de câteva ori și de la alți localnici.

Ne-am urcat în spatele unei mașini 4×4, ce avea 2 băncuțe laterale, iar Adel ne-a plimbat pe la toate atracțiile din deșert timp de vreo 3 ore: am fost la cele 2 poduri, locul unde s-a filmat „Lawrence of Arabia”, o dună de nisip unde am încercat pentru prima dată sandboarding, am vizitat un loc unde poposeau beduinii în timp ce traversau deșertul, lăsând îm urmă inscripții foarte vechi pe stânci, precum și multe alte opriri interesante de care nu ai știi fără să ai un ghid al deșertului. Aceasta a fost excursia mai lungă cu Jeep-ul. Mai ai la dispozitie o excursie mai scurtă, plimbare cu cămila sau drumeție pe jos. Am ajuns în camping la fix pentru un apus de soare memorabil, dar nu înainte de a ne cățăra pe stâncile ce stau la baza campingului. De acolo se văd cel mai bine soarele si deșertul roșu.

 

Satul Rum în depărtare

Adel, foarte încântat să-l îmbrobodească pe Florin 🙂

La umbra unei dune, până încearcă Florin să se dea cu placa pe nisip

N-a mers prea bine, pentru că trebuie sa fie nisipul umed 🙂

Obosiți după o așa aventură, ne-am așezat în jurul focului de tabără cu câte 1 bezea pe băț și ceai în stil beduin. Eram singurii clienți din camping, așa că am fost răsfățați la maxim cu câte bezele am vrut, ceai la discreție, ba chiar Adel a împărțit cu noi și narghileaua proprie. Au urmat vreo 2 ore de taclale cu Amar, băiatul ce avea grijă de camping și cu Adel.

În deșert se lăsase deja noaptea de ceva vreme, chiar dacă era doar ora 19.00. Ziua nu se terminase, așa că a mai urmat o surpriză: cina. Un vas special în care fuseseră așezate câteva bucăți de pui și multe legume, îngropate adânc în nisip pe pat de jar încins, lăsate vreo 2 ore să se coacă. Am avut parte de o cină în stil beduin și a fost atât de gustoasă încât am umplut farfuriile de câte 2 ori.

La ora 9 n-am mai rezistat și ne-am retras în cort să dormim, însoțiți de o liniște ce numai deșertul ți-o poate oferi.

Zona de relaxare din camping la 7 dimineața, după „petrecerea” de aseară 🙂

După aventură, să ne bucurăm de puțină relaxare la Marea Moartă

În Amman fusesem deja, așa că am avut de ales între Marea Moartă și orașul roman Jerash. Am optat să stăm 2 nopți la un hotel de la Marea Moartă, pentru că voiam să plutim pe apă, să lenevim și să fim aproape de aeroport și de orașul mozaicurilor Madaba.

Cu hotelul am cam dat-o în bară, pentru că nu ne-au plăcut camerele deloc, însă avea plajă privată la Marea Moartă și piscină, așa că și-a mai spălat păcatele. La Marea Moartă mai fusesem, dar pe partea cealaltă, în Israel unde ni s-a părut mai frumos, puteai să scoți bucăți imense de sare din apă, pe plaja privată din Iordania, nu am putut.

 

Lacul hipersalin cel mai adânc de pe pământ (306 metri), țărmul înconjurător este terenul uscat cu altitudinea cea mai joasă de pe glob, marea deținând deasemenea recordul corpului de apă cel mai jos de pe Pământ.

 

Mai are rost să îți spunem că erau 30 grade în noiembrie, aici?

 

Pentru că zborul spre casă era în toiul nopții, în ultima zi am vizitat muntele Nebo (muntele de unde Moise ar fi văzut Țara Sfântă) și orașul Mozaicurilor, Madaba, ambele fiind în drum spre aeroport. Madaba ne-a plăcut, are un aer aparte. Plus că aici găsești și foarte multe biserici creștine, ce împart același oraș cu moscheile. Găsești restaurante cu specific local, magazine cu suveniruri, cafenele, un loc numai bun în care să ne petrecem ultimele ore în Iordania.

 

Vedere de pe Muntele Nebo

Madaba

Madaba

Biserică creștină din Madaba

La revedere, dragă Iordanie!

Am lăsat mașina la aeroport și ne-am retras pentru un ceai la Starbucks în aeroport, în așteptarea orei de plecare. Aici am avut parte de ultimul gest de ospitalitate al iordanienilor, când ne-am pomenit cu câte o farfurie cu fel de fel de sendvișuri din partea casei. Shukran!

7 zile, 7 nopți de cazare, 6 destinații vizitate, 700 km parcurși cu mașina, o mulțime de localnici ospitalieri și o țară cu peisaje parcă desprinse de pe altă planetă. Cam așa s-ar rezuma aventura noastră prin Regatul Hașemit al Iordaniei.

Acestea fiind spuse, sperăm că traseul nostru te va inspira să-ți organizezi propriul traseu în Iordania, iar ponturile noastre îți vor ușura organizarea vacanței.

Nu uita să citești și:

10 lucruri pe care trebuie să le știi dacă mergi în Iordania

Buget de vacanță DIY: 7 zile în Iordania

Adaugă un comentariu

error: Content is protected !!

Dorești să îți trimitem un email atunci când publicăm o ofertă de vacanță?

Ți-am trimis un email să confirmi abonarea.

Trimite unui prieten