Pe urmele beduinilor: traseul nostru ”do it yourself” prin Iordania

Iordania este o țară musulmană mică, cu nu foarte multe resurse, dar bogată în istorie. Mărginită pe de o parte de Israel, Liban și Arabia Saudită, dar și de către doi vecini ceva mai ”gălăgioși”, Siria și Irak, pe de alta, Iordania poate speria, tocmai din cauza poziționării, la o primă vedere. Dacă, însă îi acorzi o șansă și începi să o descoperi, s-ar putea să te îndrăgostești iremediabil.

Ba mai mult, ai toate șansele să afli că, de fapt, este o țară civilizată, mult mai sigură decât ți-ai fi imaginat inițial, cu mâncare bună, cu ieșire la mare, canioane și deșert, motive suficiente pentru a o transforma într-o destinație perfectă pentru o aventură memorabilă.

Noi am avut șapte zile la dispoziție pentru a o descoperi, atât cât s-a putut, dar, dacă dorești să acoperi și nordul, și sudul, îți recomandăm să iei în considerare cel puțin zece zile pentru un traseu care să includă cam tot ce ar trebui să vezi..

Ca să nu o mai lungim prea mult, hai să trecem la treabă și să vedem cam cum am împărțit cele șapte zile prin Iordania și cum ne-am organizat.

După cum poate ai văzut, zborurile Tarom către Amman nu au un orar de zbor foarte prietenos, așa că ne-am trezit în aeroportul din Amman pe la 3 dimineața, puțin buimaci după două ore și jumătate petrecute într-un avion care, hai să fim delicați, nu a fost dintre cele mai noi și moderne. Stabiliserăm de acasă că ar fi mai bine ca mașina să o închiriem înainte să pornim spre Petra, din Amman, nu de la aeroport.

Probabil că următoarea întrebare care îți vine în minte este de ce am preferat să nu luăm mașina direct din aeroport. Ei bine, pentru că Florin, șoferul din echipa Aventurescu, a preferat să nu se aventureze din prima la condus, și cu atât mai puțin în toiul nopții. Am negociat un pic pentru un taxi (20 de dinari) și am pornit spre hotel. Taxiul, apropo, era unul electric, precum multe alte mașini pe care le-am văzut în Amman în zilele ce au urmat. Cred că a fost pentru prima oară când am văzut atât de multe mașini electrice sau hibrid într-unul și același oraș.

Revenind, însă, la traseul nostru în Amman, am stat două nopți la Villa Dia Guesthouse.

Ce am făcut prin Amman?

Hotelul la care am fost cazați (Villa Dia Guesthouse) se află la aproximativ 20-30 de minute de mers pe jos până în centru sau la fortăreață. Așadar, ce am făcut a fost să ne plimbăm prin Amman până am dat de cetate, unde intrarea a costat 5 dinari. Aici am stat vreo două ore și am vizitat pe îndelete ruinele bisericii bizantine, apoi muzeul, după care am ”pierdut” alte două ore la un ceai, la terasa de lângă intrare. Așa, doar de dragul de a sta o clipă locului și de a admira acele pietre vechi.

În plus, priveliștea de sus, de la cetate, este senzațională. Nu foarte departe de aceasta se află și Teatrul Roman, care de asemenea se poate vizita. Pentru noi a fost suficient să-l vedem de sus, așa că nu am mai simțit nevoia să-l și vizităm.

Ruinele templului lui Hercule

Teatrul Roman văzut din cetate

Palatul Umayyad

Orașul văzut de sus

Muzeul de arheologie

Lăsând cetatea în urmă, ne-am îndreptat spre Downtown, centrul vechi al orașului, unde voiam să căutăm de-ale gurii, dar și o cartelă cu internet. Străduțele din centrul vechi sunt ticsite cu restaurante, cu magazine de unde poți cumpăra haine, eșarfe, dulciuri – care, apropo, sunt extraordinar de bune –, cu mici buticuri de unde poți lua fresh-uri de fructe și alte mărunțișuri. Ce să mai, locul ăsta a fost fix pentru noi, pe sufletul nostru!

Citiserăm noi ceva despre un restaurant hașemit și am început să-l căutăm. Restaurantul este mai degrabă o bodeguță unde vin localnici și se numește Hashem Restaurant. Nu are nici meniu, nici prețuri afișate, așa că am luat și noi ce am văzut că mănâncă localnicii și bine am făcut. Falafel, lipie, salate și ceva de băut, iar la sfârșit eram sătui, atât cât trebuie, iar buzunarul nu foarte afectat, căci abia dacă am dat 25 de lei împreună.

Nu am putut lăsa o astfel de cină, atât de ieftină, să treacă neobservată, așa că ne-am răsfățat și cu prăjituri tradiționale și cu un fresh de rodie și trestie de zahăr. După cum se vede, prima noastră zi în Iordania a fost foarte frumoasă și ne-a introdus cum se cuvine în lumea arabă.

Pentru a doua zi plănuiserăm să luăm mașina cu care aveam să pornim spre Petra și Wadi Rum, mașină pe care am rezervat-o de acasă, târziu ce-i drept, de pe site-ul rentalcars.com, cu ridicare din Amman, de la hotelul Kempinski, și predare în aeroport. Despre prețuri și asigurări vom vorbi în articolul dedicat bugetului.

Am pornit ușurel spre hotelul cu pricina, trecând printr-un cartier rezidențial foarte drăguț, de parcă nici nu mai eram în Amman, dar și pe lângă centrul de afaceri al orașului. În drumul nostru, am văzut și una dintre cele mai frumoase moschei din oraș și am mâncat și cea mai bună înghețată de mango de până acum, făcută din fruct adevărat.

Am luat mașina în primire și de pe la ora 14.00 ne-am început aventura în traficul din Amman, urmând Autostrada Deșertului, cu direcția Petra.

Moscheea King Abdullah I

Prin cartierul rezidential de lăngă centrul de afaceri

Aici tot Amman este 🙂

Hai că nu este atât de rău traficul 🙂

Desert Highway

P.S. Ce ar trebui să știi este orașul este așezat pe multe coline, iar mersul pe jos nu este chiar cea mai prietenoasă variantă de a-l vizita. Te vei lupta cu multe urcușuri și coborâșuri abrupte, cu scări ce par să ducă spre cer, iar lipsa trotuarelor este un indiciu în plus al faptului că orașul este mai degrabă un oraș al mașinilor.

Bine ai venit în lumea lui Indiana Jones, Petra!

După aproximativ trei-patru ore de condus, am ajuns în Wadi Musa, localitatea cea mai apropiată de rezervația Petra. Am ținut morțiș să ajungem aici până în ora 19.00, în așa fel încât să avem timp să facem check-in-ul la hotel, să luăm cina și să vedem Petra luminată de cele peste 2.000 de lumânări. Petra by night are loc de două ori pe săptămână, miercuri și joi, începând cu ora 20.30. Biletul de intrare îl poți cumpăra fie de la recepția hotelului, fie de la intrarea în rezervație.

În Wadi Musa am stat două nopți la un hotel foarte drăguț, Sharah Mountains Hotel, localizat la circa 20-30 de minute de mers pe jos până în Petra. De reținut că Wadi Musa este așezată pe deal, iar ca să ajungi în Petra cobori pe un drum șerpuit. Întoarcerea este mai dificilă, pentru că trebuie să urci destul de mult, însă ai opțiunea de a apela la un taxi, în cazul în care nu te țin picioarele.

Tot în prima seară petrecută în Petra, ne-am păcălit cu restaurantul despre care îți povesteam în articolul precedent, restaurant ce intră în categoria capcane pentru turiști.

Petra by Night este, pur și simplu, magică. Mii de lumânări îți luminează drumul prin canion, până ajungi la Trezorerie (The Treasury). Odată ajuns acolo, nu trebuie decât să iei loc pe nisip, să bei niște ceai, cu care ești imediat servit, și să asculți în liniște sunetele melodioase ale celui mai vechi instrument muzical din lume, rababa.

După câteva minute de ”concert”, ghidul începe să-ți povestească despre istoria locului, iar faimoasa construcție este pusă sub lumina reflectoarelor în culori, de la verde și roz la albastru, iar fotografiile îți vor ieși extrem de frumoase, mai ales după ce lumea începe să se retragă.

Dacă aștepți răbdător ca puhoiul să dispară, poți face niște poze spectaculoase cu Trezoreria fără sute de oameni mișunând pe lângă ea, pentru ca, la întoarcere, să ai doar pentru tine drumul luminat prin canion. De vis!

Nu este Photoshop! Așa arată Trezoreria din Petra, joi la 21.30 🙂

În cea de-a doua zi în Petra, am pornit pe traseul clasic, Main Trail, și-apoi, mai departe, spre mănăstirea cocoțată în vârful muntelui, urmând Ad-Deir Trail, un traseu cu dificultate ridicată, dar cu vederi fabuloase. Drumul duce mult în sus, spre vârful muntelui, printre stânci, presărat ici-colo cu ”buticuri” improvizate de comercianții locului.

Cu cât urci, însă, suvenirurile se ieftinesc, așa că sfatul nostru este ca, dacă nu ai făcut deja cumpărături în Amman, la Petra să încerci să negociezi pentru magneți și alte lucruri de genul acesta, dar cât mai departe de intrare.

Până la The Monastery se poate urca și cu măgarul, însă, după cum poate ai observat până acum, noi nu prea folosim animalele pentru transport sau pentru divertisment. Una peste alta, pozele de mai jos îți pot ”povesti” mai mult și mai bine despre cum arată Petra.

Biletele se achiziționează doar la intrarea în rezervație, fie că vrei sau nu ghid, și se poate plăti cash sau cu cardul, cu mențiunea că la plata cu cardul se adaugă un comision de 5%.

Am ieșit din rezervație destul de târziu, înfometați nevoie mare, așa că ne-am oprit la restaurantul Sand Stone, pe care îl recomandăm cu drag. Nu ai cum să-l ratezi, aflându-se pe drumul de întoarcere, undeva pe partea stângă. Ospitalitatea și mâncarea gustoasă au fost pentru noi ingredientele perfecte cu care să încheiem o zi minunată.

Să pornim spre deșertul Wadi Rum și peisale sale nelumești

După ce am luat micul dejun, ne-am urcat în mașină și am pornit spre următoarea destinație, unde aveam să stăm o zi și o noapte: deșertul Wadi Rum. În nici două ore, eram deja în parcarea de la intrarea în sat.

Cu o zi în urmă, stabiliserăm cu Khaled, proprietarul campingului Salem Camp, să ne aștepte la ora 1.30 în parcare, ca să pornim în excursia cu jeep-ul prin deșert, iar mai apoi să fim duși la camping. În parcare ne aștepta ghidul nostru, Adel.

Am lăsat mașina în parcare, fără nicio grijă, am luat cu noi un mic rucsac cu toate cele necesare pentru o noapte în deșert și am pornit la drum. Nu înainte de a afla că în singurul sat din deșert, satul Rum, trăiesc 2.000 de suflete, iar aici toată lumea se înrudește cu toată lumea, toți fiind frați sau veri într-un fel sau altul.

La intrarea în rezervație am plătit câte 5 dinari de căciulă și am fost întrebați la ce camping stăm. Replica imediat următoare răspunsului nostru a fost ”Aaa, Khaled, he is my cousin!”, replică pe care aveam să o tot auzim și de la alți localnici.

Ne-am urcat în spatele unei mașini 4x4, unde se aflau două băncuțe laterale, iar Adel ne-a plimbat pe la toate atracțiile din deșert timp de vreo trei ore: am fost la cele două poduri, locul unde s-a filmat ”Lawrence of Arabia”, am ajuns și la o dună de nisip unde am încercat pentru prima dată sandboarding, am vizitat și un loc unde poposeau beduinii în timp ce traversau deșertul, lăsând în urmă inscripții foarte vechi pe stânci, dar, pe lângă acestea, am avut o mulțime de alte opriri interesante de care nu ai avea de unde să știi fără să ai un ghid al deșertului.

Aceasta a fost excursia mai lungă cu jeep-ul. Ai mai avea la dispoziție o excursie mai scurtă, o plimbare cu cămila sau o drumeție pe jos. Am ajuns în camping la fix pentru un apus de soare memorabil, dar nu înainte de a ne cățăra pe stâncile de la baza campingului, de unde se văd mai bine soarele și deșertul roșu.

Satul Rum în depărtare

Adel, foarte încântat să-l îmbrobodească pe Florin 🙂

La umbra unei dune, până încearcă Florin să se dea cu placa pe nisip

N-a mers prea bine, pentru că trebuia sa fie nisipul umed 🙂

O asemenea aventură ne-a obosit, nu glumă, așa că ne-am așezat în jurul focului de tabără cu câte o bezea pe băț și ceai în stil beduin. Eram singurii clienți din camping, motiv pentru care am fost răsfățați la maximum cu câte bezele am vrut, ceai la discreție, ba chiar Adel a împărțit cu noi și narghileaua proprie. Mai apoi, au urmat vreo două ore de povești cu Amar, băiatul în grija căruia se afla campingul, și cu Adel.

În deșert se lăsase deja noaptea de ceva vreme, chiar dacă nu era decât ora 19.00. Ziua nu se terminase, așa că a mai urmat o surpriză: cina. Un vas special în care fuseseră așezate câteva bucăți de pui și multe legume a fost îngropat adânc în nisip, pe un pat de jar încins, și lăsat vreo două ore, pentru ca tot ce era înăuntru să se coacă. Am avut parte de o cină ca a beduinilor și a fost atât de gustoasă că am umplut farfuriile de câte două ori.

La ora nouă, am cedat. Ne-am retras în cort pentru odihnă, neputând să nu băgăm de seamă liniștea minunată a deșertului.

Zona de relaxare din camping la 7 dimineața, după "petrecerea" de aseară 🙂

După aventură, să ne bucurăm de puțină relaxare la Marea Moartă

În Amman fuseserăm deja, așa că am avut de ales între Marea Moartă și orașul roman Jerash. Am optat să stăm două nopți la un hotel de la Marea Moartă, pentru că ne doream mult să plutim pe apă, să lenevim și să fim și aproape de aeroport, dar și de orașul mozaicurilor, Madaba.

Cu hotelul am cam dat-o în bară, pentru că nu ne-au plăcut camerele deloc. Totuși, având plajă privată la Marea Moartă și piscină, și-a mai spălat un pic păcatele. Ce-i drept, mai văzuserăm Marea Moartă, dar pe partea cealaltă, în Israel, unde ni s-a părut mai frumos și unde puteam să scoatem bucăți imense de sare din apă. Pe plaja privată din Iordania, în schimb, nu a fost posibil.

Lacul hipersalin cel mai adânc de pe pământ (306 metri), țărmul înconjurător este terenul uscat cu altitudinea cea mai joasă de pe glob, marea deținând deasemenea recordul corpului de apă cel mai jos de pe Pământ.

Mai are rost să îți spunem că erau 30 grade în noiembrie aici?

Pentru că zborul spre casă era în toiul nopții, în ultima zi am vizitat muntele Nebo, de unde Moise ar fi văzut Țara Sfântă, și orașul Mozaicurilor, Madaba, ambele fiind în drumul nostru spre aeroport. Trebuie să recunoaștem că Madaba ne-a plăcut foarte mult, având un aer aparte, potențat cumva și de felul în care numeroasele biserici creștine ce sălășluiesc pe-aici împart același oraș cu moscheile. Mai mult, se găsesc restaurante cu specific local, magazine cu suveniruri, cafenele, deci s-a dovedit a fi un loc perfect în care să ne petrecem ultimele ore pe pământ iordanian

Vedere de pe Muntele Nebo

Madaba

Madaba

Biserică creștină din Madaba

La revedere, dragă Iordanie!

Iată că a venit și momentul în care a trebuit să lăsăm mașina la aeroport, așa că ne-am retras la Starbucks pentru un ceai, în așteptarea orei de plecare. Aici am avut parte de un ultim gest de ospitalitate din partea iordanienilor, căci ne-am pomenit, din senin, cu câte o farfurie cu fel de fel de sandvișuri din partea casei. Shukran!

Rezumând, am avut parte de 7 zile, 7 nopți de cazare, 6 destinații vizitate, 700 de kilometri parcurși cu mașina, o mulțime de localnici primitori și prietenoși, dar și o țară cu peisaje desprinse parcă de pe altă planetă. Cam așa s-ar povesti aventura noastră prin Regatul Hașemit al Iordaniei.

Acestea fiind spuse, sperăm că traseul nostru te va inspira să-ți organizezi propria vacanță în Iordania și că, de ce nu, ponturile noastre îți vor ușura planificarea.

Nu uita să citești și:

10 lucruri pe care trebuie să le știi dacă mergi în Iordania

Buget de vacanță DIY: 7 zile în Iordania