Unic în România! Alun, satul fantomă cu strada, case şi o biserică din marmură

Vă povesteam în acest articol că am testat o cazare tare interesantă în judeţul Hunedoara. E vorba despre Transylvania Log Cabins-The hidden village retreat, o căsuţă în copac doar pentru noi, aflată în mijlocul unei pădurici. Dincolo de cazarea excelentă, ce ne-a plăcut foarte mult la această locaţie a fost şi zona. Ea se află în satul Peşteana, la doi paşi de oraşul Haţeg, de rezervația de zimbri şi lângă rezervaţia botanică Tăul fără Fund, care, apropo, este şi casă pentru o mică plantă carnivoră.

Pentru că ne-am răsfățat cu 5 nopți de cazare, am avut suficient timp să explorăm pe îndelete şi împrejurimile, pe care nu apucasem să le descoperim în vizitele trecute prin Hunedoara.

Una dintre cele mai neașteptate şi neobișnuite descoperiri a fost satul Alun. Acesta este unicul sat din România care are un drum pavat cu marmură, căsuţe țărănești cu fundație de marmură (vreo 100 la număr) şi chiar o biserică impunătoare, în întregime din marmură. Nu degeaba, Alun a fost supranumit şi Satul de marmură, fiind situat fix lângă cariera de unde s-a extras marmura pentru Casa Poporului. Satul este în proporție de 90% abandonat, la fel şi cariera de marmură. Şi tocmai de aceea este genul de loc care ne încântă spiritul de aventurieri. Satul Alun a fost, cândva, în vremurile lui de glorie, capitala Ţinutului Pădurenilor.

Dacă ţi-am stârnit curiozitatea, hai să vedem cum se ajunge aici, cum arată satul şi de ce a ajuns el un sat fantomă.

Aşa cum spuneam, noi am fost cazați în satul Peşteana de lângă Haţeg, iar până în Alun am făcut în jur de o oră şi 20 minute cu maşina. Alun se află în Ţinutul Pădurenilor, cocoțat la  800 de metri în munţii Poiana Ruscă. Atenţie însă: nu se poate ajunge cu maşina fix până în sat, decât cu un SUV.  Noi am parcat unde începe drumul de marmură, apoi am luat-o pe jos vreo 2-3 kilometri.

Drumul de marmură este unic în România, are o lungime de 10 km şi uneşte satul Alun cu Valea Pestisului. Pe o porţiune de 6 km, drumul a fost pavat cu marmură rezultată în urma exploatării carierei din Alun, făcându-l cel mai prețios drum rural de la noi din țară. A fost construit în urmă cu mai bine de o jumătate de secol din bucăți de marmură așezate atât de bine încât a rezistat până în zilele noastre.

Odată ajuns la intrarea în sat, ai impresia că tocmai ai descoperit un tărâm uitat de lume. De o parte şi de alta sunt căsuțe bătrânești, asa cum vezi la Muzeul Satului, doar că au un element neobişnuit. Multe dintre ele stau încă falnice pe câte o fundaţie de marmură albă, la fel și grajdurile pentru animale și gardurile ce le împrejmuiesc. Lipsa pietrei obișnuite pentru construcții a fost și motivul pentru care localnicii din Alun au ales să-și facă fundația caselor tot din marmură. Cele mai multe au fost ridicate în anii 50.

Tot la intrare în sat dai de o biserică unicat în ţară şi a doua din Europa. Construită în totalitate din marmura extrasă din cariera satului, biserica a fost ridicată între anii 1937 și 1939 și a costat circa 500.000 de lei. Domină satul şi este singura din România ale cărei ziduri au fost realizate din preţiosul material de construcţii. A fost pictată între anii 1963 și 1966, iar acum este mult prea mare pentru cei câțiva bătrâni care mai trăiesc în Alun. În 2019, când am fost noi, biserica era însă închisă pentru vizitatori, părea a fi în reabilitare.

Am luat la pas uliţele prăfuite ale satului şi am dat peste o altă clădire mare. Părea a fi şcoala, ulterior am aflat că era vorba despre un internat. Pare-se că în anii 60' zona era plină de viaţă, cu o economie prosperă, datorită carierei de marmură unde lucrau majoritatea localnicilor. În Alun exista şcoală, internat de fete şi altul de băieţi. La acestea se adăugau cârciuma satului, magazine și medic. În vremurile bune, toţi copiii din satele învecinate veneau aici.

O altă surpriză a satului este o biserică foarte veche din lemn. Aceasta este închinată praznicului ”Adormirii Maici Domnului” și datează din secolul al XVII-lea. Deși consolidată în anii 1782 și 1967-1968, momentan este într-o stare avansată de degradare. Nu am putut intra nici în această biserică, i-am dat un ocol, am admirat-o, am ascultat liniştea dimprejur şi am plecat mai departe.

Nu departe de biserica din lemn, am întâlnit şi primul localnic într-o gospodarie. De cum ne-a văzut a şi ieşit la poartă, dornic de vorbă. Am aflat că vine în Alun doar sezonier, pe timp de vară, el locuind în Hunedoara, ca să aibă grijă de mica gradină cu legume şi să se bucure de liniştea satului. Peste drum de casa lui, se afla o gospodărie abandonată de ani de zile, cu pereţii căzuţi şi năpădită de natura care îşi reintra în drepturi, dar asta nu părea să îl deranjeze. Singura lui problemă ar fi fost urşii care mai vizitează din când în când satul. Wikipedia ne spune că în ianuarie 2014 satul avea doar 5 locuitori, noi am numărat vreo 4 în tot periplul nostru.

După mai bine de o oră de poveşti cu omul nostru, ne scuzăm şi mergem mai departe. Ne întoarcem, mai facem câteva poze şi pornim spre ieşirea din sat să vizităm şi cariera de marmură, unde ne-am putut plimba nestingheriţi. Aceasta nu a mai fost exploatată după 1990, dar se pare că de aici s-ar fi extras marmura pentru Casa Poporului şi Palatul lui Ceauşescu din Bucureşti. Calitatea marmurei din Alun este foarte similară cu cea din celebra zonă italiană Carrara, recunoscută pentru culoarea albă. Din păcate, odata cu închiderea carierei de marmură, s-au inchis si oportunitățile localnicilor de a mai genera venituri și așa, oamenii au plecat la orașe în căutarea locurilor de muncă.

Despre satul Alun şi marmura sa am încercat să aflăm mai multe de la Primăria Comunei Bunila, de care aparține acesta, însă nici până în ziua de azi nu ne-a răspuns nimeni. Cu toate astea, noi vă sfătuim să faceţi drum până acolo, arată impresionant, pe cuvânt! Am zice că este unul dintre cele mai interesante locuri văzute de noi în România, iar faptul că eram singurii turişti a făcut ca experiența să fie una autentică.

Satul Alun ne-a adus aminte de orașele fantomă din America, despre care v-am povestit aici, cu diferența că la noi nimănui nu pare să îi pese de aceste locuri extrem de interesante. Și pentru că autoritățile nu se implică, haideţi să facem rai din ce avem şi să promovăm noi astfel de locuri unice şi cu mare potenţial turistic. România chiar este o comoară nedescoperită!