Deși au trecut aproape doi ani de la pățanie, amintirea acelor momente este încă vie și stârnește zâmbete și lacrimi deopotrivă. Se întâmpla la întoarcerea dintr-o mică aventură prin Thailanda – mică e un fel de-a spune, că a durat cam trei săptămâni – în ianuarie 2015.
Astfel, relaxați peste măsură și gândindu-ne încă la vacanță, la soare și plajă, am poposit în Dubai pentru a doua escală în drumul nostru spre România.
Urmau nouă ore lungi de pierdut prin oraș, asta după ce, cu o zi în urmă, stătuserăm deja alte nouă ore în aeroportul invadat de țânțari din Dhaka, Bangladesh. Dar cui i-ar fi putut păsa de așa ceva? Noi eram relaxați și mai și căram după noi un bronz de invidiat, dar și povești numeroase, ascunse în bagaje și în suflet, pe care aveam să le ducem în friguroasa Românie.
Și ce-am zis noi? Ei bine, dacă tot aveau să ne clănțăne dinții de frig în București, nu mai bine mai facem o ultimă oprire sub soarele dogoritor și lenevim pe plajă câteva ore înainte de zborul spre casă? Un beach park din Dubai ne-a răsărit în minte.
Așa că zis și făcut: am luat metroul de la aeroport spre centrul orașului, urmând să coborăm la o stație de autobuz de unde puteam ajunge ușor la plaja pe care o țintiserăm. Să fi fost vreo 30 de grade în ziua aceea de 9 ianuarie, așa că ne-am adăpostit în stația de autobuz, dotată cu aer condiționat și cu o hartă a orașului, cât să ne orientăm mai bine și să ne dumirim pe unde trebuie să o luăm.
A venit și autobuzul, am urcat frumos în el, iar planul era să coborâm, după cum ne arătase harta, la capăt de linie. După aproximativ 30 de minute de mers, coborâm. Eu, luptându-mă cu rucsacul ticsit cu suveniruri în spate, iar Florin cu o pungă cu două cartușe de țigări luate din Bangladesh la un preț de nimic, dar cam atât. Păi și rucsacul? Rucsacul plin cu lucrurile cumpărate din Thailanda, cu aparatul foto, un aparat foto profesional pe care abia ce-l cumpăraserăm, cu vreo luna înainte, special pentru călătoria asta, ei bine, rucsacul unde era? Unde să fie dacă nu uitat pe scaun, în stația de autobuz?
Și iată cum relaxarea s-a transformat brusc în panică, regret, supărare și cam tot ce poate veni odată cu un mare necaz.
Acum, ce să facem? Ne-am îndreptat spre un echipaj de poliție ce se afla în stația de autobuz și le-am povestit pățania. Numaidecât, polițiștii s-au mobilizat, au aflat de la șoferul de autobuz din ce stație am urcat și la ce oră (asta ca să vezi ce poate face cardul de transport NOL) și totul indica faptul că noi, cei doi turiști relaxați, abia sosiți din minunata Thailanda, urcaserăm în autobuz cu un singur rucsac și cu punga afurisită cu țigări. 🙂
Și dă-i cu plâns. Plâns de oftică, plâns după pozele din Insula Bambusului, plâns după amintirile din Bangkok, plâns după veioza făcută manual de localnicii din Chiang Mai. Plâns mult și neconsolat.
Văzând disperarea și mai ales plânsul acela sfâșietor, polițistul a chemat un taxi și i-a explicat șoferului unde să ne ducă, așa că, în mai puțin de zece minute, eram deja la locul unde a început ”beleaua”.
Nici nu mai știu cum am coborât din mașină, dar inima clar era cât un purice, și intrăm în stația acoperită. Din plâns am dat-o într-un zâmbet larg, de necontrolat, căci RUCSACUL, era în fix aceeași poziție în care îl uitaserăm. Știi vorba aceea cu de-a râsu'-plânsu'? Ei bine, cam așa am fost noi cu toată peripeția asta.
Îți poți imagina, că de-atunci e un reflex al amândurora ca, de fiecare dată când pornim la drum, să ne verificăm unul pe celălalt ca nu cumva vreunul dintre noi să-și mai uite câte ceva, pe undeva.
Morala: Relaxează-te, cum să nu, că de-asta vacanțele-s vacanțe, dar nu uita să fii cu ochii-n patru oriunde ai fi și oriunde te-ai duce și verifică-te mereu de bagaj. Nu de alta, dar nu orice colț al lumii ăsteia este Dubai, ca să-l și găsești mai apoi!
