Rețeta noastră pentru o vacanță ca în filme în SUA – traseu de două săptămâni

August 2018. Ne iese în cale o promoție KLM la zboruri către Las Vegas, cu plecare din București. Vreo 400 de euro dus-întors. Nu trec 30 de minute, că biletele erau deja rezervate pentru aprilie 2019.

La momentul respectiv, nu știam mare lucru despre ce puteam face în zonă, dar am avut destul timp să ne documentăm temeinic, așa că, până la urmă, am pus la cale un road trip de zile mari. Acum, că ne-am întors deja acasă, iar traseul a trecut testul cu brio, îl putem împărtăși cu tine.

Rețeta este simplă: se iau două bucăți călători, o bucată Mustang decapotabil și o țară, cum o știm cu toții, a tuturor posibilităților, deci cu drumuri bune, și vreo cinci rezervații naturale. Iar ce a ieșit este de povestit și nepoților.

Cum spuneam, zborul a fost către aeroportul din Las Vegas, iar la întoarcere, tot de aici am plecat spre casă.

Cum fusul orar din această parte de lume ne dă cel mai mult peste cap și ni s-a părut, de-a lungul timpului, cel mai greoi, am gândit sosirea în așa fel încât să ne putem acomoda ușor și să ne odihnim imediat după zboruri. În felul acesta, aveam să ne bucurăm în voie de Fabulosul Las Vegas. Deși cei mai mulți preferă să aloce cam două zile orașului, noi am ales să stăm pe-aici vreo patru nopți. Cum am ajuns seara, putem spune că am petrecut trei zile pline în Las Vegas. În prima zi, am pornit în recunoaștere pe vestitul Strip.

A doua zi, ei bine, a doua zi va rămâne pentru totdeauna ca ziua în care ne-am căsătorit, dar nu așa, oricum, ci în cadrul unei ceremonii ca în filme. Ne-am spus jurămintele în capela Graceland, unde, ca detaliu picant, s-a căsătorit și Jon Bon Jovi, fiind prima capelă din Las Vegas în care s-au oficiat ceremonii cu Elvis. Am făcut poze, am avut emoții, iar la sfârșit am avut parte de distracție. Sigur că, după o asemenea ceremonie, se cuvenea să petrecem ca în filme. Așa că, fără să intrăm în prea multe detalii, recomandăm cu drag barul Margaritaville, unde găsești niște cocktailuri demențiale. 🙂

Dacă tot era o ocazie specială, nu am ratat nici cazinourile, dar aici am dat mai degrabă de pagubă decât de câștig, deși experiența a fost distractivă. Din multitudinea de cazinouri din Strip, zona celebră unde se află complexurile cu nume de orașe mari de pe mapamond, precum Veneția, Luxor, New York sau Paris, noi l-am ales pe cel din urmă. Sau, mă rog, aici am petrecut cel mai mult timp, suficient cât să pierdem toți banii pe care i-am jucat.

Practic, pentru a introduce turiștii în atmosfera specific pariziană, au fost construite replici ale unor obiective turistice precum Arcul de Triumf, Turnul Eiffel, fațada Operei sau cea a Muzeului Luvru, iar interiorul este amenajat, până la cele mai mici detalii, de parcă te-ai plimba pe străduțele Parisului. Atâta doar, din loc în loc sunt și așa-zisele ”păcănele”, rulete și multe alte nebunii unde poți pierde o mulțime de bani. Nu-i de mirare că de acum încolo nu vom mai asocia Parisul doar cu prima noastră călătorie împreună, ci și cu primul cazinou în care am jucat vreodată și am și pierdut. 🙂 Una peste alta, a fost o zi de vis.

În cea de-a treia zi, după o asemenea petrecere, ne-am tras un pic sufletul, pentru ca, spre după-amiază, să mergem la centrul de închirieri mașini de unde ne-am luat Mustangul în primire. În dimineața următoare aveam să pornim la drum. Rezervarea mașinii am făcut-o de acasă de la Sixt.

Despre Las Vegas și ceremonie vom povesti, în detaliu, în articole separate.

Două nopți în Flagstaff, Arizona. Am căutat un orășel accesibil și ca prețuri, dar și ca localizare, pentru a putea vizita Marele Canion și Canionul Antilopei. Dacă am fi știut că este atât de frumos aici, cu siguranță am fi stat încă o noapte. Pe lângă cele două canioane, în Flagstaff mai poți vedea și cel mai mare crater din lume produs de un meteorit, și o zonă cu ruine antice ale vechilor triburi de indieni ce au trăit în zonă, dar și orașul în sine, micuț, liniștit, verde, boem. Ce să mai, minunat!

Pe drum, între Las Vegas și Flagstaff, am oprit să vedem barajul Hoover și am dat o fugă până la Rezervația Indiană Hualapai, West Rim, unde se află Sky Walk, un balcon cu fundul de sticlă deasupra Marelui Canion. Scump și aglomerat și, pe deasupra, nici măcar cu telefonul nu ai voie să faci o poză. Am făcut, deci, cale întoarsă, și, dacă ne întrebi pe noi, nici nu recomandăm această oprire.

Având baza în Flagstaff, am mers o zi întreagă aproape de Page, ca să vizităm Canionul Antilopei (Lower Antelope), care arată FABULOS. Atâta doar, aglomerația și faptul că se vizitează ”bară la bară” ne-au cam dezamăgit, mai ales că nici taxa de intrare nu este de ici, de colo – 53 de dolari de persoană. Rezervarea se face doar online la una dintre agențiile autorizate pe care le găsești aici. Ce mai trebuie să știi este că vizitarea se face exclusiv cu ghid, că turul durează în jur de două ore, timp în care poți face poze pe traseu și asculta cele câteva povești ale ghidului, încercând, în egală măsură, să te strecori printre chinezii care par să participe la un concurs de făcut cel mai mare număr de poze pe minut.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Aventurescu® Oficial (@aventurescu) pe Apr 26, 2019 la 10:35 PDT

La întoarcere, am oprit la Horseshoe Bend, fiind chiar în drumul spre Flagstaff. Practic, lași mașina în parcare, pentru 10 dolari, și mai mergi cam un kilometru, doi, pe jos, spre minunăție. Pentru cine nu știe, Horseshoe Bend este numele unui meandru în formă de potcoavă format de fluviul Colorado, fiind parte a faimosului defileu Grand Canyon.

Și să nu uităm! Drumul dintre Flagstaff și Page este demențial. Nu degeaba se numește și Scenic Route 89: timp de câteva ore, peisajul se schimbă dramatic, de la pădure cu brazi, unde, în zare, vezi chiar munții înzăpeziți, la o zonă deșertică, cu bolovani și tot felul de forme de relief ce îți taie răsuflarea, prin canioane și pe vârful munților. Șoseaua trece printr-o arie protejată în care trăiesc și astăzi triburi de indieni pe care îi vei vedea peste tot: în deșert, în căsuțe răsfirate, dar și la poalele munților sau, pur și simplu, în mijlocul lui nicăieri. Este tare interesant!

Altă zi, altă aventură! Am plecat să vizităm Marele Canion. Nu trebuie decât să pui GPS-ul să te ducă la Grand Canyon Village sau la Visitor Center, South Rim. Intrarea pentru mașină mică este 35 de dolari, așa că am lăsat-o și noi în parcare și pe-aici ne-a fost drumul.

Nu cred că se poate descrie în cuvinte grandoarea acestui canion. Nu degeaba este una dintre cele șapte minuni ale lumii, după cum nu degeaba mai mult de 4 milioane de persoane îl vizitează în fiecare an. Cu o lungime de 277 de mile și o adâncime ce depășește un kilometru, Marele Canion este unul dintre cele mai neobișnuite medii naturale de pe planetă. Chiar și așa, neobișnuit, el a fost și încă este casă pentru nativii indieni care trăiesc în zonă de peste 4.000 de ani, fiind aici cu mult înainte de venirea europenilor. Triburile au construit așezări atât în canion, cât și în peșterile acestuia.

După o asemenea zi, meritam clar o cină pe măsură. Am descoperit în Flagstaff lanțul de restaurante tradiționale de tip diner, pe numele lui Denny’s, unde poți lua masa cu 12-17 dolari, incluzând un steak de vită ca la carte și două garnituri, porții mai mult decât îndestulătoare. Milkshake-urile sunt și ele la superlativ, atât ca gust, cât și în ce privește cantitatea. Mulțumiți peste măsură, în următoarele zile am mâncat tot aici, mai ales că se găsește cam peste tot.

Am părăsit cu părere de rău Flagstaff și am poposit pentru prânz în orășelul vecin Williams, care are un aspect tradițional și liniștit, cu căsuțe ca în Vestul Sălbatic. Ne-am oprit la restaurantul Rod’s Steakhouse, un restaurant cu o istorie la fel de frumoasă ca a drumului pe care este așezat, adică Route 66. Deschis în 1946, atmosfera de acolo te trimite imediat în trecut. Cât despre mâncare, este absolut delicioasă. Noi ne-am răsfățat cu câte un burger al casei, ușor afumat pe grătar și am pornit spre Deșertul Mojave care se află pe același Route 66.

Drumul spre Los Angeles a fost cu o oprire de o noapte în Bulhead City, din deșertul Mojave. Logica noastră a fost cam așa: nu am vrut să conducem 7-10 ore fără oprire până la Los Angeles, ci am preferat să ne bucurăm cât mai mult de drum, fără grabă și fără oboseală. Ne-am cazat la un motel cu vedere la deșert, așa cum vezi în filme, iar asta a fost în sine o parte a experienței călătoriei.

Dis-de-dimineață, am plecat din Bullhead City, urmând să vizităm Parcul Național Joshua Tree , pentru ca seara să ne cazăm în Los Angeles.

Parcul Național Joshua Tree ne-a întrecut toate așteptările. Am avut și norocul începătorului, ce-i drept, și am intrat pe o parte a parcului, l-am străbătut în voie și am ieșit pe cealaltă parte. Pe traseu sunt o mulțime de locuri de văzut, precum grădina de cactuși, bolovani imenși, de zici că ești pe altă planetă, câmpuri pline cu pomișori Joshua, dar și campinguri. Ține minte că aici vizitarea se face doar cu mașina, iar intrarea costă 30 dolari. Pomișorii Joshua nu se află pe tot teritoriul parcului, ci doar în zona sudică, așa că fă în așa fel încât să ajungi să-i vezi. În plus, dacă ai în gând să te cazezi o noapte aici, ești foarte inspirat. Iar dacă mai și dispui de un buget măricel, aruncă o privire aici. Sincer, pe noi nu ne-au lăsat nici inima, nici bugetul să plătim atât de mult pentru o noapte de cazare, dar trebuie să fie magnific.

Am ajuns la Los Angeles pe seară și aveam să petrecem aici următoarele patru nopți.

Pe scurt, deocamdată, pentru că vom povesti despre Los Angeles într-un articol detaliat, iată cum ne-am organizat timpul petrecut aici: în prima zi, am dat o fugă până la vestitul Zid Roz și la zidul Made in LA, apoi am vizitat cartierul Beverly Hills, cu vestitele sale case luxoase, și n-am ratat nici strada Rodeo Drive. Din Beverly Hills am pornit spre Santa Monica, pentru a încheia seara pe Venice Beach, locul care ne-a plăcut cel mai mult, având acel aer californian pe care îl așteptam cu sufletul la gură.

A doua zi am petrecut-o în întregime la studiourile Universal, care presupun un parc de distracții, restaurante și tururi prin studiourile unde se filmează serialele noastre preferate. Combinate, toate acestea alcătuiesc încă o zi perfectă!

A treia zi, dar și ultima din LA am petrecut-o prin Hollywood: n-am ratat Walk of Fame, Museum of Death, cartierul Hollywood Hills, pentru ca, la sfârșit, să ne retragem în natură, pe un deal aflat vizavi de celebrul semn Hollywood.

Am părăsit, în cele din urmă, LA-ul, cu direcția Ridgecrest, unde aveam să mai stăm încă două nopți. În drum spre Ridgecrest, am vizitat două orașe-fantomă, Calico și Randsburg, localități în care simți că te-ai întors în timp, undeva în Vestul Sălbatic. Dacă ajungi și tu la Calico, îți recomandăm din toată inima să iei prânzul la Restaurantul Peggy Sue’s 50’s Diner. Clar face parte din rețeta vacanței ca în filme.

Ridgecrest, pe de altă parte, este un orășel în mijlocul deșertului, cu hoteluri și moteluri cu vedere la nesfârșita uscăciune, unde, așa cum ne-au asigurat angajații de la recepție, toată lumea se culcă la ora 10. Și așa a și fost! Având baza pentru două nopți aici, am pornit în prima dimineață la drum cu gândul să vedem giganții din Parcul Național Sequoia.

Și fii atent la ce am descoperit aici! Majoritatea turiștilor vizitează parcul intrând pe la punctul de informare turistică dinspre San Francisco, dar, ține minte, există un drum foarte bun care duce direct la poteca unde începe Traseul celor 100 de Giganți, unii dintre cei mai mari copaci din lume. Acest drum este prin rezervație și pornește din Kernville, un orășel atât de frumos încât ar fi meritat să petrecem aici o noapte în plus. Partea și mai tare este că la această intrare nu există stație de taxare, așa încât nu a fost nevoie să plătim biletul de intrare care, în mod normal, costa 30 de dolari.

În următoarea zi am plecat din Ridgecrest dis-de-dimineață pentru a străbate Valea Morții (Death Valley), parcul național care ne-a impresionat cel mai mult. Pe scurt, am văzut aici după cum urmează: dune de nisip, un lac imens de sare secat (Badwater) - locul cu cea mai joasă altitudine din America de Nord (86 de metri sub nivelul mării), un traseu printre roci colorate (Artist Drive) și multe, multe opriri la puncte de belvedere. Cu toate că este unul dintre cele mai fierbinți locuri de pe pământ, noi am avut norocul, dar și ghinionul în același timp să prindem o vreme ciudată cu nori și stropi de ploaie, motiv pentru care pozele nu redau nici pe departe realitatea.

Planul era să ajungem și pe lângă vestita Zonă 51 (Area 51), însă timpul nu ne-a mai permis, nu ne așteptam să fie atât de multe locuri de văzut în Parcul Național Valea Morții.

Ultima noapte am petrecut-o în Las Vegas, iar dimineața am pornit înapoi spre casă.

Cum au fost pe scurt cele două săptămâni prin Statele Unite: o ceremonie de căsătorie ca în filme, cinci rezervații naturale, două orașe-fantomă, două mari orașe ale Americii de Nord, un Ford Mustang decapotabil, 3.500 de kilometri și doi oameni fericiți, adică ingrediente cu care nu vei da greș dacă visezi la o vacanță ca în filme.